World Traveller

Istanbul (II) – Intre Pierre Loti si Bagdat Caddesi

2012-01-11T07:30:00.006+02:00

In cea de-a doua zi ma trezesc pe la 07:30 si o ora mai tarziu sunt plecat pe strazile orasului. Prima tinta e Moscheea Rustem Pasa, despre care am auzit ca e una dintre cele mai frumoase din Istanbul. A fost proiectata de catre Sinan, cel mai mare arhitect otoman, printre operele sale mai numarandu-se Moscheea Suleymaniye si Moscheea Selimiye din Edirne. Intrarea e usor de ratat pentru ca moscheea nu e la nivelul strazii, se urca pe niste scari puse intre pravaliile negustorilor. In interior moscheea e cu adevarat frumoasa, decorata cu placi de Iznik si covoare rosii.

Moscheea Suleymaniye e mare, cocotata pe deal si usor de gasit, dar in cazul meu nu e tocmai asa. Eu ajung din prima la ea dar e inconjurata de ziduri inalte si nu toate laturile au porti de acces, plus ca mergand pe langa ziduri, nu poti vedea ca dincolo de ele e o moschee. Asa ca ii dau ocol pe cele doua laturi apoi ma pierd un pic prin bazar ca sa schimb cateva monezi de euri si 30 de lei, la un curs prost. Urmarind harta, ajung din nou la zidurile moscheei, de data asta pe partea care trebuie. Marimea moscheei este impresionanta, cred ca e a doua ca marime din Istanbul, dupa Moscheea Albastra.

Zona dintre Moscheea Suleymaniye si Moscheea Eyup reprezinta o parte a orasului mai putin batatorita de turisti. Cladirile sunt vechi, mai toate strazile sunt inguste si in panta. E o zona care merita explorata pentru a cunoaste un alt fel de Istanbul. Pe langa pitorescul strazilor sunt si cateva obiective care merita atentie din partea turistilor. Biserica Bulgara e situata pe malul Cornului de Aur. Starea in care se afla nu e tocmai imbietoare momentan, dar e in renovare si se pare ca va fi gata chiar inainte de Paste, pe 15 aprilie. Un pic mai sus e frumoasa cladire a Patriarhiei Ortodoxe, dar care nu putea fi vizitata avand aerul unei cladiri parasite. Piesa de rezistenta a zonei e Muzeul Kariye de la Biserica Chora, acesta continand niste mozaicuri foarte valoroase. E una dintre bisericile crestine care a fost transformata in moschee de catre otomani. Nu pot sa o vizitez pentru ca miercurea e inchisa. In schimb imi iau din apropiere un Doner Kebap foarte bun care costa doar o lira si jumatate. Cu rezerorul incarcat ajung la zidurile vechi ale orasului unde sunt intampinat de un turc lustruitor de pantofi care se ofera din oficiu sa-mi dea indicatii despre panoramelede pe ziduri si alte obiective ale zonei. Si din multa sa amabilitate insista sa-mi lustruiasca adidasii, ca deh, dupa atata mers se cam prafuisera si ei. Evident ca amabilitatea costa bani asa ca indraznet, poate-poate ii merge ca are si el trei copii care sunt departe la Ankara, imi cere 20 de lire ca mai nou crema de pantofi e foarte pretioasa. Ii dau 3 lire si pleaca destul de multumit.

Cobor de-a lungul zidurilor pana pe malul apei si o pornesc spre Moscheea Eyup. Aici gasesc un fel de centru al zonei, pentru ca un oras atat de mare ca Istanbulul trebuie sa aiba multe centre, ca altfel cand un localnic ar zice 'ma duc prin centru’ ar trebui sa mearga zeci de kilometri. Lume iesita la plimbare, strazi mai largi impodobite cu magazine turistice, o fantana arteziana. Si in centru Moscheea Eyup.

O iau pe jos in cautarea cafenelei Pierre Loti, cocotata pe deal oferind astfel o priveliste spectaculoasa asupta Cornului de Aur. Ajung cu un oarecare ocol facut prin cartierele cocotate pe dealurile din zona. Dupa ce ma satur de privit golful, cobor prin cimitirul de pe panta dealului pana la statia de feriboruri, unde am noroc sa ajung cu putin inainte de plecarea vaporasului de Eminonu.

La Eminonu sar in alt feribot care ma duce tocmai in Asia. Acum costa 2 lire, jetoanele pentru tramvai nu sunt bune, se ia un tichet separat. Isi merita pretul nu doar pentru ca te trece pe alt continent, dar si pentru ca ofera toaleta gratis - un feribot dintr-asta prinde numai bine pe la mijlocul zilei. Cobor in apropierea garii Haydarpasa si ma plimb prin zona Kadıköy, poate cea mai animata parte a Istanbulului asiatic. E la fel de multa lume pe strazi ca in zona Eminonu-Bazar. Acelasi lucru si cu vanzatorii de "de toate". Dupa ce ma satur de holbat ochii pe strazi o iau spre stadionul Şükrü Saracoğlu pe care joaca Fenerbahce. In urma cu 6 luni fotbalistii au fost incurajati de peste 40000 de femei si copii, pentru ca barbatii nu au mai fost lasati sa asiste la meciuri o perioada, in urma unor incidenta. Dupa ce dau inconjur stadionului pornesc pe Bagdat Caddesi, o strada gen Champs-Élysées-ul Istanbulului asiatic, mai ingusta dar mult mai lunga. Am mers cam 7-10 km pe strada asta pana aproape de Bostanci, dupa care am luat-o inapoi, tot pe jos, dar cu portiuni de mers pe malul marii. Vad ca Wikipedia zice ca are 14 km lungime. Probabil mai departe are alta denumire.

La finalul unei zile in care e probabil sa fi mers peste 40 de kilometri pe jos, mai ramane sa iau feribotul inapoi pe Batranul Continent. Mai am o zi in Istanbul, in mare parte dedicata Palatului Topkapi, pe care n-am mai avut bani sa-l vizitez in 2009.

Istanbul (I) - Revederea

2012-01-02T08:00:00.000+02:00

Profitand de saptamana libera dintre Craciun si Revelion, m-am gandit ca ar pica numai bine o mica excursie. Cum in perioada asta avionul iesea din discutie din cauza preturilor foarte mari, mai ramanea doar transportul terestru. Cea mai ieftina si confortabila varianta era Balkan Flexi Pass-ul, un abonament pe trenurile din Sud-Estul Europei. Destinatia a fost si mai usor de ales: Istanbul, cel mai mare si mai fascinant oras al Europei. Mai fusesem aici 5 zile in august 2009, dar orasul asta are atat de multe de oferit incat nici 2 saptamani nu iti ajung sa vezi tot. A fost si prima data cand am plecat singur.

3 zile am stat in Istanbul, plus inca doua pe drum.
315 de lei m-a costat transportul, 233 Balkan FP (din care am folosit doar 2 din cele 5 zile disponibile in decursul unei luni) + 82 lei rezervarea dus-intors la cuseta de 6 locuri.
32 de euro m-a costat cazarea pentru doua nopti in camera single la Yeni Hostel.
am folosit de 2 ori metroul, de 2 ori tramvaiul si de 3 ori feribotul.
am intrat in trei moschei (Rüstem Pasa, Süleymaniye si Eyüp), un palat (Topkapi), un mormant (al sultanului Ahmed I), un cimitir(de sub cafeneaua Pierre Loti), am vezut sute de strazi, un fluviu de oameni si tot atatea pisici.
inca 3 persoane mai erau la intoarcere in tot vagonul atunci cand am intrat in Romania.

Dupa 26 de ore de cand am plecat de acasa pun piciorul in gara Sirkeci din Istanbul. N-a fost suficient ca trenul are o medie de viteza de vreo 40 km/h, mai are si o ora intarziere. Gradul de ocupare al vagonului cuseta a fost undeva la 30%. Am nimerit in compartiment cu doi studenti romani, membri ai unor organizatii studentesti care se duceau sa petreaca Revelionul impreuna cu colegi din alte tari. De amintit patania a doi canadieni din compartimentul vecin care nu aveau niciun ban cash asupra lor si habar n-aveau ca trebuie sa-si cumpere viza turca de la granita. Si cum canadienii au bani, deci trebuie exploatati, viza pentru ei costa 45 de euro. Au reusit pana la urma sa se imprumute la cineva pana cand ajung la un ATM in Istanbul.

Ca orice nou-venit in Istanbul, prima data ma duc la Sf. Sofia si Moscheea Albastra. Sunt putin dezamagit de faptul ca parcul dintre cele doua era inchis si decopertat pentru reproiectare. Ma plimb pe fostul hipodrom, decorat cu patru monumente: Fantana Germana, obeliscul egiptean al lui Theodosius, coloana in forma de sarpe si obeliscul zidit. Zona e impanzita de vanzatori de ghiduri turistice, bagatori de seama. Unul mai insistent ma intreaba de unde sunt, scoate ghidul in limba romana, declara ca are rude la Constanta. Ii zic ca n-am bani de cartile lui dar omul insista ca accepta si lei. Pana la urma pleaca suparat. Astia nu s-or gandi ca sunt ghiduri cu Istanbul si in tarile de origine ale turistilor?

Trec prin Marele Bazar ca sa schimb banii in lire si sa vad cum mai merge rahatul. 20 de lire in bazar, 10 in afara lui. Ala mic cu alune, varsat. Cand se apropie de ora 12 ma indrept spre hostel sa-mi iau camera in primire. Pe drum dau peste o pisica insetata:
Hostelul e plasat in buricul targului la 200 de metri de gara. Nu e tocmai cel mai bun din Istanbul, camera e mica, dar la pretul platit nu e rost de dat din nas. Plus ca am Wi-Fi in camera. Ma odihnesc un pic apoi plec in explorare. Podul Galata e la fel cum il stiam: plin de trecatori si de pescari. Sute de pescari stau de dimineata pana seara unul langa altul, aproape pe toata lungimea podului. Bidoanele de langa ei demonstreaza ca inca are Bosforul peste. Intr-o parte a podului dau peste ceva ce gaseam si la noi in urma cu 10 ani: oameni cu cantarul pe strada care asteapta un banut de la cei ce sunt curiosi sa vada cat au mai luat in greutate. Practic in Istanbul gasesti orice, oricine vrea sa-ti vanda ceva. Odata trecut podul, pe o straduta laterala e o piata de peste. Probabil cel prins pe pod de catre cumnat/var/unchi/vecin.
Ma indrept spre turnul Galata care sta ca un creion, cocotat pe varful dealului: De aici pornesc pe Istiklal Caddesi spre piata Taksim. Ca de fiecare data strada e plina de oameni, asa cum sunt toate strazile din centrul orasului. Si centrul Istanbulului e mare. Pe strazi nu mai au loc masinile, pe trotuare nu mai au loc oamenii - asta e Istanbulul!

Piata Taksim nu are atractii deosebite, dar de aici iau metroul pana in centrul modern al orasului, cu zgarie-nori. Eram curios sa vad si partea asta a orasului, de la care insa nu ma asteptam la cine stie ce. In partea asta se afla si multe malluri intre care si cel mai mare din Europa, dar n-am mai ajuns sa-l vizitez. Centrul asta nou e impartit in doua de o sosea cu multe benzi care se indreapta spre podul ce face legatura cu Asia, dar pe cat e de lata soseaua, pe atat e de plina! Ma intorc cu metroul la Piata Taksim de unde o iau pe jos spre hostel. Podul Galata imi ofera prilejul sa fotografiez moscheea Suleymaniye cu semiluna deasupra.

Valea Rinului

2011-12-01T19:45:00.003+02:00

Eu nu stiu ce poate sa fie / Ca-mi suna mereu in urechi,

Cu vesnica-i melancolie/ Un basm din zilele vechi.

Se-ntuneca fara de veste, / Lin apele Rinului curg,

Si cresc ale muntilor creste/ Mare stralucind in amurg.

Pe stanca un chip de femeie/ Se-arata din negura bland,

Bratara-i de aur scanteie, / Ea-si piaptana parul cantand.

Un cantec de vraja al ei/ Te farmeca si te-nspaimanta

Cantarea frumoasei femei! / Pescarul, nebun, se repede

Cu luntrea lui mica ii dus, / Nici valuri, nici stanca nu vede,

El cauta numai in sus. /Valtoarea-l izbeste de coasta

Stancoasa si moare-necat; / Loreley a facut-o aceasta

Cu viersul ei fermecat.

E povestea lui Loreley si a celor care traversau cea mai ingusta zona de pe cursul mijlociu al Rinului. Si in acelasi timp cea mai periculoasa. Vrajiti de cantecul tinerei Loreley, pescarii isi indreptau privirea spre stanca inalta de pe malul raului, cautand sa vada cine canta asa frumos. Nu mai erau atenti la drumul presarat cu stanci si sfarsau inevitabil, lovindu-se de acestea.

La 8:08 trenul pleaca din gara Rodgau-Jügesheim. E 8:00. Suntem la sediul firmei, adica la 2,2 km de gara. Avem biciclete. Ne imaginam ca luam parte la Turul Frantei si suntem pe punctul sa-l batem pe Contador. Cand atingem linia de finish, adica parcarea de biciclete, Contador tocmai ajungea in statie. Adica trenul. Sustinem si proba de 100 de metri scari si reusim sa-l prindem chiar inainte sa-si inchida usile. Nu avea cum sa ne scape. Stie de saptamana trecuta, ca si atunci l-am prins la fel.

Ne ia 20 de minute sa ne reglam respiratia si dupa inca 13 suntem in Frankfurt. Aici schimbam cu trenul de Koblentz, tren care trece si prin Rüdesheim am Rhein, un orasel ce atrage cei mai multi turisti pe o raza de multi kilometri. Nu e greu de observat asta pentru ca trenul e plin. La modul ca nu prea mai e loc sa stai nici in picioare. Aparent, sambata toata Germania se pune in miscare, au gena de calatori. Rüdesheim e pozitionat in partea sudica a Vaii Rinului si e inconjurat peste tot de vita-de-vie.

Inainte de a porni pe stradutele orasului, ma duc la ghiseul de pe malul raului ca sa cumpar bilete de vapor pana la St. Goar. Costa 7.5 euro pentru studenti, cam dublu altfel. Pentru dus-intors se mai adauga cam 2 euro in plus. Planul e sa luam vaporul din Assmanhausen, pana la care o sa ajungem cu telecabina si telescaunul.

Rudesheim e mare cat un sat mic. Noi in doua ore i-am dat ocol de patru ori cu tot cu opririle prin magazinele de suveniruri, magazine care aveau preturi mai mici decat cu ce eram obisnuiti. Punctul central al localitatii e strada Drosselgasse, o strada ingusta, scurta si plina de carciumi. Nu stam sa verificam, dar probabil preturile nu sunt mici. Unele au si muzica live. Pe trivadvisor am gasit ca atractie numarul 1 muzeul aparatelor de cantat. Il gasim din intamplare, nu ca ar fi greu de gasit ceva la zece strazi si cinci ulite cat are oraselul, platim biletul la jumatate invocand calitatea de student, 3 euro. Urmatorul tur este in germana, dar primim niste foi in engleza in care sunt descrise toate instrumentele. Dupa cele 45 de minute ale turului nu regretam deloc vizita, muzeul este interesant, nu am mai vazut asa ceva pana acum. Ghidul ne lasa sa ascultam cate o reprezentatie a fiecarei masinarii. Acum un secol oamenii isi puteau imagina un pian care sa cante dupa o bucata de hartie capsata, dar ca vioarele sa faca acelasi lucru, asta era peste puterea lor de intelegere.

Cu un bilet de 7 euro avem asigurate urcarea cu telecabina pe dealul de deasupra orasului, cat si coborarea cu telescaunul in Assmanhausen, situat tot pe malul Rinului, ceva mai la nord. Urcarea e spectaculoasa, cat vezi cu ochii sunt numai vii decorate in culorile toamnei. Nici privelistea din varful dealului asupra vaii Rinului nu e de lepadat. Aici e si o statuie uriasa, dar pe care am prins-o acoperita de schele. Dupa ce ne odihnim pe o banca si luam pranzul, mergem cam o jumatate de ora prin padure pana ajungem la telescaunul care ne coboara langa rau.

Ajungem la timp sa prindem vaporul, dar pana sa ne dumirim noi ca e vaporul nostru deja... pleaca. Adica ramanem cu biletul in mana si ne uitam la vaporul care coboara pe Rin. Asta e...ce sa mai facem. Ne urcam in tren si ajungem in St. Goarhausen inaintea vaporului si planuim sa-l luam pe ruta inversa. Numai ca asta inseamna ca orasul Koblentz va ramane pentru noi „orasul pentru care n-am mai avut timp”. Asta pentru ca mai planuisem odata sa-l vizitem cand am fost pe valea raului Mosel, dar n-am mai avut timp nici atunci.

Pe drumul de intors vaporul face doua ore si jumatate. Ciudat e ca in St. Goarhausen nu exista casa de bilete si zice ca acestea se achizitioneaza de la bord, insa acolo nu a intrebat nimeni de nimic. Rezist eroic o ora si ceva pe puntea descoperita din fata. Din cand in cand se aude la difuzor o voce care anunta in patru limbi o scurta descriere a castelelor pe langa care trecem. Frigul nu ma lasa sa stau afara pana la sfarsitul calatoriei si ma vad nevoit sa ma alatur lui Misu in cabina acoperita. Coboram tot in Assmanhausen de unde luam trenul inapoi in Rodgau.

Per total Valea Rinului mi s-a parut o zona frumoasa, dar nu extraordinara. Din punctul de vedere al naturii, Dunarea noastra la Cazane serpuieste prin peisaje mult mai frumoase. Castelele sunt cele care dau valoare zonei, din pacate nu am reusit sa vizitez niciunul.

C'est Venice!

2011-10-30T10:07:00.000+02:00

Gigantul aerului

2011-10-09T11:34:00.005+03:00

Zborul LH710 catre Tokyo Narita decoleaza la 13:56 cu motoarele turate la maxim:

Ieri am ajuns din nou la aeroportul din Frankfurt pentru a fotografia avioane. De data asta am urmat procedura completa. Ajuns cu trenul in subteranul terminalului 1, am luat sky line-ul pana la terminalul 2 unde exista o platforma speciala de observatie. Accesul ne este gratuit, costa 5 euro sau 3 euro in varianta redusa, iar biletul este valabil intreaga zi. Am trecut prin detectorul de metale si am intrat pe platforma unde picaturile mici de ploaie nu faceau lumea sa se inghesuie. Am stat aici cam 2 ore si jumatate timp in care am fotografiat sute de avioane apartinand a zeci de companii, aterizand, decoland sau facand taxi. Pentru ca incarcarea pozelor dureaza foarte mult, pun deocamdata doar cu gigantul aerului, Airbus 380.

Cateva detalii tehnice:

Locuri: 853(o clasa), 644(doua clase), 525(trei clase)
Lungime/Anvergura aripilor: 72m/79m
Viteza maxima in cursele comercoale: Mach 0.89 (945 km/h)
Raza de actiune: 15400 km
Capacitate combustibil: 323 tone
Inaltimea la care zboara: 13000m
Cost de productie: 260 mil. euro
Operatori (in uz/comandate): Emirates(15/90), Singapore Airlines(14/5), Qantas(10/10), Air France(6/6), Lufthansa(8/7), Korean Air(4/6). Alte 10 companii au facut comenzi, dar deocamdata nu au niciun avion in uz. In total sunt 57 de avioane in uz si inca 236 de comenzi.

Cursa de 100 de kilometri

2011-09-17T08:00:00.001+03:00

Cursa de 100 de kilometri cu bicicleta fusese programata initial in urma cu doua saptamani, dar atunci vremea nu a tinut cu noi si chiar daca "Cursa de 100 de kilometri prin vant si ploaie" nu suna chiar foarte rau, ne-am gandit ca ar putea avea urmari nedorite pe parcursul zilelor urmatoare. Dar sambata asta, data stelara 10 septembrie 2011, vorba lui Imperator, se anunta a fi una dintre cele mai prielnice zile pe o raza de cateva saptamani.

Plecam cam tarziu, pe la 9 si un pic. Ruta stabilita de acasa este Rodgau - Rodermark - Messel - Darmstadt - Eberstadt - Frankenstein Castle - Darmstadt - Erzhausen - Schloss Wolfsgarten - Frankfurt Airport - Dreieich - Dietzenbach - Rodgau. Dar ca de obicei, socoteala de pe Google Earth nu se potriveste cu pistele de biciclisti. Se spune ca pe aici poti ajunge intre oricare doua localitati cu bicicleta. Tot ce se poate, pentru ca nu se mentioneaza ca se poate ajunge pe ruta cea mai scurta. Este cazul legaturii intre Urberach si Messel. Cam prin dreptul garii din Urberach dam de un indicator pe care scrie Darmstadt, 24km. E mult, in linie dreapta ar fi doar 15, dar ne gandim ca asta e, n-au facut pista de biciclete pe ruta cea mai scurta. Mergem 300 de metri si dam de un alt indicator: Darmstadt 24km ... in directia din care venim. Ne intoarcem inapoi, poate am ratat noi vreo intersectie... dar nimic! indicatoarele te trimit de la unul la altul. Decidem sa o luam pe drumul care ar fi teoretic cel mai scurt, care trece prin Messel. Mergem bine vreo 2 km pana drumul intra intr-o padure si se ingusteaza atat de mult incat daca am merge pe marginea lui masinile ce vin din spate cu 90km/h nu ar putea sa ne depasasca fara sa intre pe contrasens. Asa ca ne intoarcem inapoi la indicator. Dupa ce mai facem inca de doua ori traseul indicator1-indicator2 si retur si dupa ce intrebam ceva lume care nu prea are habar incotro ar trebui s-o apucam spre Darmstat, hotaram sa-l lasam in pacea lui pe indicator2 si sa-l ascultam pe indicator1. Se dovedeste o alegere buna pentru ca mai departe mai vedem ceva indicatoare de Darmstad care arata ca directia e buna, dar asta pana la un punct pentru ca mai departe nu mai apar, sunt indicate doar localitati apropiate. Ne uitam pe harta cam care ar fi cele spre care ar trebui s-o apucam. Avem intarziere dar mergem spre directia buna. Asta pana intram pe hipodrom. Adica noi vedem un semn pe care scrie un cuvant german cu R si doua sageti, una in stanga si alta in dreapta, dar ne gandim ca inseamna ca ambele directii sunt bune. De fapt inseamna ca ne invartim in cerc si cand ne intalnim cu doua fete calare ne dam seama ca suntem pe un mic hipodrom. Misu porneste GPS-ul, e bine, soseaua de Darmstadt e la 200 metri de noi... adica in directia in care drumul se infunda si continua cu maracini si garduri. Nu merge pe acolo, ne intoarcem spre mijlocul pistei de cai cand in sfarsit gasim un drum care sa ne scoata de acolo. Urmeaza 12 kilometri usori pe marginea soselei pana in Darmstadt, cu o singura mica bucata mai grea in care doua indicatoare joaca iar ping-pong cu noi.

Ajungem in Darmstadt la ora 1, cu aproape doua ore mai tarziu decat estimasem. E un oras studentesc, cu cladiri interesante, o combinatie de stiluri. Se remarca palatul din centru, pe sub cate trecem cu bicicleta, pietele animate si strazile usor in panta. Din pacate intarzierea ne face sa nu stam prea mult aici.

Pornim spre Castelul Frankenstein. Pe harta, 8 km, in maxim o ora suntem acolo. In realitate, 10 km + 3 km de impins bicicleta la deal pe poteci de padure care urca la castel, in doua ore si jumatate suntem sus cu limba scoasa. Se pare ca nu e nicio legatura clara intre castel si romanul cu acelasi nume scris de Mary Shelley. Cu secole in urma a fost proprietatea unor lorzi locali dar de vreo 200 de ani a fost lasat in ruina. Intrarea e gratuita, castelul nu impresioneaza foarte mult dar privelistea din turnurile sale e splendida. E cocotat pe un deal mai inalt cu aproape 300 m decat pamanturile din jur, asa ca intr-o zi senina senina cum am prins noi se vede pana hat departe la zeci de kilometri. Undeva spre nord, aproape de linia orizontului, se vad niste puncte negre coborand. Sunt avioane, acolo trebuie sa fie aeroportul. Ne luam bicicletele si pornim spre el.

Pe cat de grea a fost urcarea, pe atat de usoara e coborarea! Ne dam drumul la vale cu bicicletele avand grija sa apasam din cand in cand frana pentru ca viteza devine periculoasa. Ajungem in Darmstadt de 5 ori mai repede decat pe sensul opus. Pana la aeroport reusim sa gasim un drum care sa nu se abata prea mult de la traseul ideal. E deja 7:30 seara cand ajungem la capatul pistelor de aterizare. Nu mai avem timp sa ne intoarcem in Rodgau tot cu bicicleta asa ca dupa ce stam 45 de minute sa admiram avioane plecam spre intrarea aeroportului sa luam trenul. Si nu e usor sa gasesti statia trenului in aeroportul din Frankfurt.

Ca om fi facut 100 de kilometri, ca or fi fost 90, ca or fi fost 105, nu stiu. Dar si razboiul de 100 de ani a durat 116.

And I think to myself...what a wonderful world!

2011-09-14T18:10:00.001+03:00

Palatul Philippsruhe

2011-09-04T11:00:00.001+03:00

E duminica si noi trebuia sa mergem la aeroport sa vedem avioane dar afara ploua de rupe... Asa arata o vreme normala aici, racoroasa si cu ploaie. Norocul insa nu ne paraseste cu totul pentru ca dupa-masa incepe sa iasa soarele. Asa ca punem imediat de o plimbare cu bicicleta si deschidem Google Earthul ca sa vedem unde. Dupa ce schimbam de doua ori destinatia ne oprim la Hanau. E la 15 km de noi si un pic mai mult de Frankfurt si pare sa aiba cateva locuri interesante, inclusiv un palat cu nume de televizor. Urmam constiinciosi indicatoarele pentru pistele de biciclete si intr-o ora si un pic ajungem la poarta palatului.

Trebuie sa recunosc e mai mult decat ma asteptam. Un palat de care acum doua ore nici nu stiam ca exista, atat de frumos si atat de aproape de noi. Intram in gradinile sale pe o poarta impunatoare intrebandu-ne daca chiar avem voie sa facem asta pentru ca inauntru nu se vede mai nimeni. Curand avem sa ne dam seama ca am intrat de fapt prin partea din spate, fiindca pe cealalta parte fatada palatului e si mai frumoasa, la fel si gradina ce se intinde pe o suprafata mult mai mare decat pe cealalta parte.

In cele 15 minute in care am avut timp sa ma documentez despre Hanau si despre palat am gasit si ora pana la care se poate vizita, 18. Cum mai sunt aproape doua ore pana atunci, il las pe Misu afara, fiindca el nu vrea sa intre, si ma duc sa vad ce se ascunde in interior. Biletul costa doar 1,5 euro pentru studenti sau 2,5 altfel. Merita cu prisosinta! Palatul are doua niveluri, partea de jos nu e cine stie ce, cateva incaperi cu niste mici statui, dar partea de la etaj e superba! Intr-o parte a palatului e si un mic muzeu al picturilor pe hartie scoase in relief. O insiruire de camere decorate conform epocilor trecute, cu candelabre, sobe, oglinzi si diverse obiecte de mobilier. Dintre toate se remarca incaperea centrala, in care predomina mobilierul din lemn. Am senzatia ca palatul e doar al meu, ma intalnesc cu doar 2-3 vizitatori in cele 50 de minute cat stau inauntru.

Inainte sa ne intoarcem acasa dam o mica tura si prin centrul orasului unde turcii puneau de o petrecere de ajun de Ramadan.

O sa adaug si un filmulet cand voi reusi sa-l incarc.

Eroii de pe Philosophenweg

2011-08-26T07:00:00.000+03:00

Babenhausen

2011-08-24T20:48:00.002+03:00

In prima duminica petrecuta in Germania o luam mai usor. Ne trezim mai tarziu, stam pe net, invatam sa pornim o masina de spalat. Cand incepem sa ne uitam pe pereti ne dam seama ca e timpul sa pornim Google Earthul si sa cautam o localitate interesanta apropiata de noi in care sa mergem cu bicicletele. Onoarea ii revine lui Babenhausen! Sunt opt kilometri pana acolo, majoritatea drumului fiind prin padure, paralel cu soseaua. Asa ca intr-o jumatate de ora suntem acolo.

E un orasel micut, dar cu un centru frumos, numeroase cladiri vechi, o moara veche montata pe micul rau, iar in piata centrala o biserica ce da culoare zonei. S-a pastrat si o mare parte din zidul medieval ce inconjoara orasul, construit in urma cu mai mult de 500 de ani.

In oras este si un castel, mare si impunator, dar pare abandonat, arata ca locul ideal in care pot fi gasite fantome. Poarta de acces dinspre orasul vechi este inchisa si de jur imprejur e inconjurat de garduri.

Frankfurt

2011-08-23T20:30:00.002+03:00

E centrul economic al Germaniei, are un aeroport care e in top 3 in Europa, un centru dominat de zgarie-nori si 25% dintre locuitori sunt straini. Pare a fi un oras creat special pentru business, un oras al sticlei, al globalizarii, al kitsch-ului. Si in mare parte asa este, dar are si destule de oferit turistilor.

Nu foarte dis-de-dimineata ne urcam pe biciclete si dupa cateva minute le lasam in parcarea de biciclete a garii Rodgau-Jügesheim. Nu sunt prea norocos cand vine vorba de ajuns intr-o statie, de multe ori mi se intampla sa vad autobuzul plecand tocmai inainte sa ajung eu. Asa se intampla si acum, ne uitam cum trece trenul in timp ce ne legam bicicletele. Urmatorul vine peste 30 de minute, dar tot pe asta l-am fi luat oricum, pentru ca odata ajunsi in fata automatului de bilete ne dam seama ca nu le putem cumpara. Motivul? Dracovenia nu accepta decat monezi si bancnote de maxim 10 euro, iar noi nu detinem 7.8 euro (cat costa doua bilete) in asemenea diviziuni. Dureaza ceva pana gasim un magazin care sa ne schimbe banii, asa ca nu ne mai ramane mult de asteptat pe peron pana la venitea trenului.

Serpi in gara si iepuri pe strazi

Facem 33 de minute pana in gara principala a Frankfurtului, dar trenurile regionale au statia la subsol. Dupa ce urcam sus gasim si primul loc de interes al orasului: serpi, soparle si alte lighioane asemanatoare puse la expozitie in mijlocul garii. Le facem pozele de rigoare si iesim sa exploram orasul, nu inainte de a vizita biroul de informatii turistice. Cer o harta, baiatul de acolo imi zice ca nu mai are in engleza, dar imi da una in germana, ca oricum harta-i harta. Dau sa plec, cand imi atrage atentia ca harta nu e gratuita... e pentru prima oara cand trebuie sa platesc pentru o harta luata de la biroul de informatii turistice si tind sa cred ca treaba asta se intampla in multe orase germane. Dar nu-i nimic, costa doar 50 de centi. Afara, de la inceput ne sar in ochi zgarie-norii. Nu sunt chiar cei mai multi sau mai inalti din lume, dar pentru un oras european e ceva rar intalnit. Main Tower are o platforma pentru turisti pe acoperis, la 200m, de unde se spune ca se vede foarte frumos orasul, mai ales ca e amplasat chiar in centru. Speram sa ne urcam si noi acolo, dar nu azi, mai e timp. Deocamdata ne indreptam spre raul Main, pentru ca pe cealalta parte a sa se tine targul saptamanal de vechituri. Intr-un oras de genul asta ati fi surprinsi, ca si noi, sa va intalniti cu un iepure pe strada, scapat cine stie de unde.

Flea market

Nu e deloc greu sa gasim targul de vechituri, pentru ca se intinde pe sute de metri de-a lungul raului. Aici se gaseste tot ce nu-ti trece prin cap, preturile nu sunt afisate nicaieri, si impresia mea e ca se vorbeste mai mult turca decat germana. Dam o tura de la un capat la altul, insa fara a cumpara nimic. Strada asta pe care se desfasoara sambata targul e cunoscuta pentru numeroasele sale muzee, iar spre capatul sau estic e o frumoasa biserica, precum si podul vechi al orasului, Eiserner Steg.

Romerberg

In Frankfurt exista si un centru vechi, in piata Romer. Cladirile de aici, specifice secolelor 14-15 au fost reconstruite dupa razboi. Pentru ca si Frankfurtul, ca majoritatea oraselor germane, a fost distrus aproape complet. Piata Romer e specifica oricarui oras din zona asta, cu cladiri decorate cu dungi maronii, primaria fiind cea mai impunatoare(fara dungi insa) si biserica, de regula cea mai mare din oras. In Frankfurt cea mai mare biserica, St. Bartholomeus sau Domul din Frankfurt, e pusa un pic mai in spatele pietei, la vreo 200 m. Inaltimea acesteia e de 95 de metri, mare pentru cladirile din jur, dar mica in comparatie cu cei 259m ai Turnului Commerzbank .

Palmengarten

Din piata Romer o luam pe jos spre Palmengarten, trecand pe langa strada Zeil, o strada comerciala a orasului, cu terase si malluri, si pe langa cladirea IG Faber, folosita de nazisti ca fabrica si laborator chimic, azi parte a universitatii. Palmengarten e o uriasa gradina botanica, cu multe pavilioane, un lac, cateva fantani arteziene, un trenulet si altele. Intrarea e 2 euro pentru mine, ca sunt student, si 5 euro pentru Misu, ca si-a lasat legitimatia la Craiova. Oricum, se pare ca aratam a studenti, pentru ca pana acum nu ne-a cerut nimeni legitimatia. Aici am intalnit cei mai blanzi pesti pe care i-am vazut. Daca bagai un deget in apa se adunau toti, puteau fi prinsi cu mana.

Ultima vizita pe ziua de azi o facem la mallul Zeil Galerie. Nu pentru cumparaturi, ca mie nu-mi plac mallurile, ci pentru a ne urca pe acoperis, unde e o platforma de vizualizare. N-o fi ca pe Main Tower, dar e gratis. Intre timp ne prinde si o mica ploaie, dar trece repede. Mai stam putin prin piata Romer, timp in care vedem o masinarie ciudata a bautorilor de bere pe care avem sa o mai vedem ulterior pe strazile orasului. E ca o taraba acoperita de vreo 12 pesoane care stau si beau bere in timp ce pedaleaza.

Primele impresii din Germania

2011-08-18T21:16:00.003+03:00

Pana la inceputul lui noiembrie sunt la un internship in Germania, la Rodgau, langa Frankfurt. Asa ca in perioada urmatoare o sa scriu in general despre partea asta de lume. Deocamdata niste impresii generale:

Peste tot sunt piste de biciclete. Intre orice localitati poti ajunge cu bicicleta fara sa te calce masina. Sunt fie paralele cu strada, dar separate, ca la autostrada, fie o taie pe camp. E ciudat sa vezi o pista de biciclete asfaltata, pe mijlocul campului, printre porumbi. Cred ca toata lumea are bicicleta, poate si de-asta traficul rutier nu e foarte intens.
Preturile in supermarket sunt mici, per total cam ca in Romania. Ma asteptam sa fie ceva mai mari. Si berea e ieftina, porneste de la 29 de centi 500ml.
Nimeni nu arunca sticle de plastic, nici macar la cosul de gunoi. Pentru ca se recicleaza, cand cumperi o sticla platesti 25 de centi in plus, bani pe care ii recuperezi cand le duci la reciclat, in masinarii speciale aflate in incinta supermarketurilor.
In primele zile aveam impresia ca ei nu au vara, ploua des, mocaneste, fara fulgere, iar temperatura nu prea ajungea la 20 de grade. Dar in ultimul timp s-a incalzit si a inceput sa semene cu vara pe care o stiam eu.
Germanii chiar sunt blonzi, adica o mare parte, mai multi decat credeam.

Un labirint de scari in Frankfurt

2011-08-14T00:48:00.002+03:00

Lacul Ochiul Beiului si Cascada Beusnita

2011-05-23T07:00:00.003+03:00

Dimineata zilei de 1 mai a inceput cu o vreme mohorata, cerul era incarcat de nori si picura usor. Dupa ploaia zdravana din ziua precedenta care ne-a adus tururor alunecari mocirloase prin padure, unii dintre colegi nu se mai incumeta sa experimenteze ceva asemanator pe valea Beusnitei, asa ca plecam la drum doar o parte dintre noi.

Beusnita e un afluent al Nerei care se intalneste cu aceasta in apropierea podului Bei, deci chiar la intrarea in Parcul National Cheile Nerei-Beusnita. Pentru a ajunge aici plecand din Sasca Montana sunt doua variante: fie pe jos 5 km prin zona "La Tunele", drum pe care l-am facut in seara trecuta, fie cu masina 15 km, cu un ocol prin satul Potoc. De data asta am ales varianta a doua, iar dincolo de Potoc drumul este spectaculos: pana la pod e asfaltat, dar ingust si prin padure, iar dincolo de pod se face la stanga un drum forestier care merge vreo 4 kilometri de-a lungul Beusnitei pana la o pastravarie.

De la pastravarie se merge o jumatate de ora prin padure, pe un drum usor, pana la Lacul Ochiul Beiului. E mai mic si mai putin adand decat Lacul Dracului dar e mult mai limpede si are o culoare demna de tinuturi tropicale. Pana si raul in care se varsa are pe alocuri culori asemanatoare. E incredibil de curat, nu se vede nicio frunza, niciun bat plutind pe suprafata sa. Bineinteles ca trebuie sa aiba si el legenda sa, chiar si sub forma de poezie. Lacul nu ingheata niciodata si iarna e casa pentru numeroase specii de pasari.

Chiar langa lac sunt cateva cascade care m-au facut sa cred ca tot aici e si cascada Beusnita, dar un indicator din apropiere ne arata ca mai aveam 15 minute de mers pana acolo, asa ca am pornit la drum pe o poteca mai mica in cautarea cascadei. Am gasit-o sub forma unei stanci de 15 metri inaltime, acoperita de muschi, cu niste mici pesteri sapate in interior, protejata de cursuri de apa pe toata latimea sa.

Cheile Nerei

2011-05-21T10:58:00.002+03:00

In weekendul cu 1 mai am fost pe Cheile Nerei impreuna cu colegii de facultate. La dus am luat-o pe Clisura Dunarii, iar la intors pe la Cheile Minisului si Valea Almajului. Ambele rute sunt frumoase, numai ca in prima varianta drumul cel bun e ocolul pe la Moldova Noua si Ciuchici, nu scurtatura abordata de noi in prima faza, pe la satul de cehi Garlic si Carbunari.

Cheile Nerei sunt pozitionate intr-o regiune salbatica si mai putin vizitata a Romaniei. Singurele locuri viabile de cazare sunt in Sasca Montana sau Sasca Romana, dar pensiunile de aici se pot numara pe degete. Distanta de la un capat la altul al cheilor este de 20km si se parcurge in aproximativ 8 ore, asa ca e ceva mai dificil de parcurs acest traseu intr-o singura zi. Solutia pe care am adoptat-o noi a fost sa mergem cu masinile din Sasca pana dincolo de Carbunesti, pana la cantonul din poiana Logor. De aici am luat-o pe jos 1h20m pana la Lacul Dracului. Drumul e prin padure, marcat, relativ usor si in coborare, asa ca la intors se face mai mult. Acest lac a fost initial ascuns de peretii unei pesteri, dar acestia s-au prabusit si acum sta in aer liber, dar intr-o vagauna de cativa metri. Are o legenda interesanta, dar cu adevarat de remarcat e culoarea sa albastru-inchis.

De la Lacul Dracului drumul pe chei nu o ia direct pe malul apei, ci se intoarce pret de 15 minute prin padure pana la o mica intersectie marcata de indicatoare. Pana la Cantonul Damian se fac in jur de 4 ore, iar durmul este spectaculos. La inceput apare ca o poteca prin padure, apoi o ia pe malul apei si se continua prin poteci sapate in stanca si cateva tuneluri. Drumul nu e foarte dificil dar dupa o ploaie de 30 de minute a devenit mult mai dificil si a fost nevoie sa ma tin de plantele din jur si sa ma sprijin in bat ca sa nu alunec la vale. Pe la mijlocul drumului e o punte suspendata peste rau spre o casa izolata. Pare un pic periculoasa, dar e rezistanta. Ca sa va faceti o idee de cat de circulate sunt Cheile Nerei, va spun ca pe tot drumul asta ne-am intalnit doar cu un grup de turisti. Totusi, la cantonul Damian erau destui veniti cu cortul. Desi drumul pana aici e destul de prost, reusisera sa ajunga cu masinile venind dinspre podul Bei. Am ajuns si noi la pod dupa inca o ora si cam dupa inca atat am ajuns in Sasca dupa ce am parcurs zona spectaculoasa numita "La Tunele", care nu are degeaba numele asta. Din pacate am ajuns inainte sa se lase intunericul si nu am avut ocazia sa-mi pun lanterna la treaba :)

Idee de vacanta: Muntenegru-Dubrovnik-Belgrad + Istanbul

2011-05-03T14:00:00.000+03:00

Day 1:

Tren Craiova-Belgrad 00:05-08:51

Tren Belgrad-Bar 10:10-20:02

Cazare Bar(sau Budva).

Day 2:

Autobuz Bar-Sveti Stefan

Balaceala in mare.

Autobuz Sveti Stevan - Kotor.

Day 3:

Vizitarea Kotorului.

Day 4:

Urcare pe muntii de deasupra Kotorului pana la mausoleul de pe Lovcen (1657m).

Day 5:

Autobuz Kotor-Dubrovnik(Croatia).

Vizita Dubrovnik.

Day 6:

Autobuz Dubrovnik-Kotor.

Autobuz Kotor-Bar.

Tren Bar-Belgrad 21:10-07:00 (cuseta).

Day 7:

Plimbare prin Belgrad.

Tren Belgrad-Craiova 15:50-02:52.

Day 1:

Tren Craiova-Istanbul 07:05-07:50 (cuseta).

Day 2:

Vizita Istanbul.

Day 3:

Vizita Istanbul.

Day 4:

Vizita Istanbul.

Tren Istanbul-Craiova 22:00-21:00 (cuseta).

Pret:

Transport:

Balkan FlexiPass 5 zile: 51 euro.

Cuseta Bar-Belgrad: 6 euro.

Cuseta Bucuresti-Istanbul-Bucuresti: 19 euro.

Busuri Muntenegru ~10 euro.

Bus Kotor-Dubrovnik-Kotor 25 euro.

Total transport: 111 euro.

Cazare:

1xBar: 12 euro.

3xKotor: 30 euro.

1xDubrovnik: 18 euro.

3xIstanbul: 45 euro.

Total cazare: 105 euro.

Total: 216 euro(173 fara Dubrovnik).

Drumul spre Muntenegru trece prin canionul Moraca:

Sveti Stefan:
Kotor:
Vedere de pe munte asupra golfului Kotor:
Dubrovnik:
Istanbul:

Cele mai spectaculoase calatorii cu trenul - Europa de Est

2011-04-25T08:00:00.007+03:00

Dintotdeauna mi-au placut trenurile, le consider cel mai placut mijloc de transport. Prin aer nu poti sa vezi nimic, pe sosea e incomod, mai periculos si de multe ori vezi doar camp, masini si asfalt. Doar trenul o taie prin mijlocul peisajului si se incadreaza perfect in acesta. Cautand pe net am observat un lucru, mai ales pe site-urile romanesti: face cineva un top 10 cu cele mai spectaculoase calatorii si apoi 100 de ziare citeaza aceelasi sursa. Eu nu fac vreun top, doar mentionez ce calatorii mi s-au parut mie interesante in urma cercetarilor efectuate, numerele din fata nereprezentand o clasificare dupa frumusetea rutei. Calatorii pe care le-as face cu mare placere daca as avea ocazia, fie numai pentru drumul in sine, desi de cele mai multe ori orasele de destinatie sunt la fel de interesante ca si traseul parcurs. Daca mai tarziu voi descoperi o ruta pe care inca nu o stiu o voi adauga la finalul articolului. Incep astazi cu cele mai spectaculoase calatorii pe calea ferata din Europa de Est.

Daca stiti sau v-a placut o calatorie cu trenul care nu e mentionata aici va rog sa lasati un comentariu.

1. Belgrad - Bar, Serbia-Muntenegru - din cei 476 kilometri, un sfert sunt parcursi prin intuneric. Construita in 1976, calea ferata cuprinde 254 de tuneluri cu lungime totala de 114,4 km si 435 de poduri cu lungime totala de 14,6 km. Dupa plecarea din Belgrad peisajul e monoton, dar dupa ce se trece de Valjevo spectacolul incepe: la inceput cu dealuri impadurite, pe care le traverseaza printr-un tunel de peste 6 km. Pe o bucata de 9 km drumul trece in Bosnia si Hertegovina, dar trenul nu opreste aici si nici nu sta la vama. Cu siguranta cea mai frumoasa parte e pe teritoriul Muntenegrului, cand trenul paraseste valea raului Lim pe care a urmat-o de la iesirea din Bosnia si isi continua drumul prin canionul Moraca. Aici trenul fie merge la nivelul raului, paralel cu soseaua, fie urca peste 1000 m altitudine pentru a oferi calatorului o priveliste incredibila asupra defileului. Toate astea printr-o inlantuire de tuneluri si viaducte, printre care viaductul Mala Rijeka, lung de 498 m si cu o inaltime de 198 m fata de suprafata raului. Sunt doua trenuri pe zi in fiecare sens, unul ziua si unul noaptea, iar pretul unei calatori este de 24 de euro la care se adauga inca 6 daca preferati cuseta de noapte. Drumul este electrificat pe tot parcursul sau, iar distanta de la Belgrad la Bar este parcursa in aproximativ 10 ore.

2. Sarajevo-Mostar-Ploce, Bosnia - partea cea mai interesanta a acestei cai ferate este intre Sarajevo si Mostar atunci cand sunt traversati muntii Bosniei prin intermediul a 102 tuneluri. La Konjic sinele intalnesc raul Neretva, pe care il urmeaza pana la sfarsitul calatoriei. La inceput raul formeaza lacul de acumulare Jablanica dar dupa ce trece de orasul cu acelasi nume valea raului se ingusteaza formand un defileu prin care soseaua si calea ferata sunt nevoite sa coabiteze. Dupa Mostar muntii raman in urma, dar trenul urmeaza constiincios raul pana la varsarea acestuia in Marea Adriatica, la Ploce, in Croatia. Doua trenuri pe zi urmeaza aceasta ruta, pretul unei calatorii intre Sarajevo si Mostar este de 5 euro (2h30m) iar daca vreti sa continuati pana la Ploce se mai adauga inca 7 (+1h30m).

3. Transalpina: Jesenice - Nova Gorica, Slovenia - Aceasta cale ferata a fost inaugurata in 1906 pentru a face legatura intre Europa Centrala si provinciile de la Marea Adriatica ale imperiului Austro-Ungar. Plecand din Nova Gorica trenul nu face nici trei kilometri pana sa traverseze raul Soca pe podul Solkan. Are 220m lungime si este construit din piatra, fiind cel mai mare din lume la categoria sa. Pe parcursul catorva zeci de kilometri trenul urmeaza drumul pe langa rau, dar apoi se indreapta direct spre superbul lac Bled traversand muntii printr-un tunel lung de cativa kilometri. De la Jesenice calea ferata continua spre Austria printr-un nou tunel de aproape 8 km. Drumul dureaza doua ore si costa 6.6 euro (sau 9.24 dus-intors in weekend). Pentru 83 de euro se poate opta pentru un tren de epoca tras de o locomotiva cu aburi, iar in pret sunt incluse vizita la lacul Bled, ghid si masa de pranz.

4. Septemvri-Dobrinishte narrow gauge line, Bulgaria - foarte multi romani au fost in vacanta la Bansko, dar oare cati dintre ei au ajuns pe calea ferata? Aceasta e si singura din Bulgaria cu ecartament ingust, de 760mm. De-a lungul drumului trenul trece prin peisaje variate cu paduri de foioase, conifere sau pajisti. Drumul porneste de la campie si ajunge la inaltimi de peste 1200 de metri, ruta sinelor fiind trasa parca cu acul ce masoara cutremurele. Traseul parcurge defileul Velingrad, trece de orasul cu acelasi nume si de sate musulmane dominate de minaretele moscheilor, atinge punctul cel mai inalt in apropierea localitatii Avramovo si ajunge la capat de linie dupa ce intalneste in calea sa muntii Rila. Cei 125 km sunt parcursi in aproximativ cinci ore iar pretul este sub 3 euro. La Septemvri se poate ajunge usor cu trenul din Sofia sau Plovdiv.

5. Izera railway, Polonia - situata in sudul Poloniei, porneste din orasul Jelenia Góra si ajunge la localitatea de granita Szklarska Poręba dar partea spectaculoasa continua si peste frontiera cu Cehia pana in orasul Tanvald. O plimbare pe acest traseu iti da senzatia ca strabati o lume de basm, esti doar tu, padurea si trenul lenes care avanseaza incet pe liniile ruginite. Cei 32 de kilometri pana in Szklarska Poręba sunt parcursi intr-o ora iar costul biletului este de 2 euro. De aici pornesc trenuri peste granita spre localitatea Harrachov si de aici altele mai departe spre Tanvald - cate 30 de minute pe fiecare sectiune .6. Šargan Eight, Serbia - aceasta este o bucata din fosta cale ferata cu ecartament de 760mm ce lega Belgradul de Sarajevo. Un rol important in refacerea caii ferate l-a jucat regizorul Emir Kusturica care a construit in apropiere oraselul Drvengrad, localitatea in care are loc actiunea din filmul "Life is a miracle". Denumirea acestei cai ferate vine de la faptul ca traiectoria sa contine forma cifrei 8. Aici drumul de fier urca 300 de metri pe parcursul a doar 3.5 kilometri. Partea de baza a caii ferate are 13.5 km si face legatura intre Sargan-Vitasi si Mokra Gora dar se continua si mai departe, unde pe o bucata de cativa kilometri trenul intra in Bosnia.

7. Čierny Hron Railway, Slovacia - aceasta cale ferata forestiera cu ecartament ingust a fost construita in 1909. Pe parcursul urmatorilor ani a fost extinsa pentru a transporta lemnele din padure ajungand la jumatatea secolului la un total de 131km. In 1982 calea ferata a fost inchisa dar peste cativa ani a capatat statutul de patrimoniu national si a fost redeschisa in 1992 ca obiectiv turistic. Acum linia are 17km si leaga localitatile Chvatimech si Vydrovo. Trenuletele ce circula regulat din mai pana in septembrie sunt trase de locomotive diesel sau cu aburi. Vagoanele sunt mici si nu pot satisface intreaga cerere a turistilor, din acest motiv se are in vedere suplimentarea acestora intr-un viitor apropiat.

8. Oravita – Anina, Romania - aceasta este cea mai veche cale ferata din Romania, fiind data in functiune in anul 1863 cu scopul de a transporta carbunele extras din mina Anina. Datorita frumusetii traseului si performantei constructiei, linia a fost supranumita "Semmeringul banatean", dupa cunoscuta cale ferata austriaca, mai batrana cu doar noua ani. Pe parcursul celor 33.4 kilometri linia strabate 14 tuneluri, 10 viaducte si urca in altitudine 339m. Constructia a fost cu atat mai dificila cu cat la vremea respectiva nu existau mijloacele tehnice disponibile astazi: tunelurile au trebuit sapate manual iar la construirea viaductelor nu au fost folosite macarale. Raza curbelor este mai mica decat in mod obisnuit, fiind necesare vagoane speciale, mai scurte si mai rotunjite la colturi pentru a incapea in tunelurile de piatra. Astazi, trenul este tras de o locomotiva diesel iar vagoanele vechi de aproape 100 de ani au bancute de lemn si sobe cu lemne. Vechea locomotiva cu aburi este retrasa in depou, asteapta vremuri mai bune in care sa fie restaurata si sa-si conduca turistii pe batranul drum de fier.

Tunelul Garliste este cel mai lung de pe traseu, cu 660m. Acesta are si o poveste tragica. Arhitectul Johann Ludwig Dollhoff-Dier a gresit calculele cu 3m la perforarea tunelului si neputad suporta rusinea, s-a sinucis aruncandu-se in gol de pe unul dintre viaductele liniei. Trei trenuri pe zi parcurg distanta pana la Anina si inapoi, durata pe un singur sens fiind de aproape doua ore. Odata cu inchiderea minei si traficul pe calea ferata a avut mult de suferit, putinii calatori nereusind sa acopere costurile de utilizare ale trenului. Astfel, in toamna anului trecut linia a fost aproape sa fie inchisa, punand astfel capat unei istorii de 147 de ani si dand frau liber hotilor sa duca inca un monument al Romaniei la fiare vechi. Deocamdata, inca mai circula trenuri dar nu se stie cat o vor mai face, asa ca nu pierdeti ocazia sa calatoriti pe cea mai spectaculoasa cale ferata din Romania, duceti-va sa vedeti aceasta parte frumoasa din istoria tarii.

9. Mocanita, Romania - tara noastra avea multe cai ferate forestiere cu ecartament ingust, dar marea majoritatea au fost abandonate. Mocanita de pe valea Vaserului e singura care e inca folosita in scopul pentru care a fost creata: transportul de lemne, fiind din acest punct de vedere unica in Europa. Pe langa garniturile cu busteni, pe aceasta cale ferata circula si trenuri pentru turisti. O calatorie cu mocanita este o calatorie in timp: la scurt timp dupa plecarea din Viseul de Sus telefonul nu mai are semnal, trenul e tras de o locomotiva cu aburi, mirosul de lemn proaspat taiat si salbaticia locurilor te trimit departe de agitatia civilizatiei. Trenul turistic merge 21 de kilometri pana la Paltin, dar vagoanele cu lemne se duc si mai adanc spre izvoarele raului. Un bilet dus-intors costa aproximativ 10 euro si trebuie sa va planificati cam cinci ore pentru aceasta calatorie.

Palilula - intr-o continua lupta cu timpul si ... spatiul

2011-04-10T20:58:00.005+03:00

Astazi am facut o plimbare cu bicicleta pana in satul Palilula. Apartine de comuna Bucovat, dar e bine ascuns intr-o vale, la ceva distanta de comuna. Nu degeaba se spune ca nemtii nu l-au gasit in al doilea razboi mondial. E un sat specific oltenesc in care timpul curge altfel. Ciudat e ca si spatiul e folosit altfel...

Omul nu economiseste doar spatiu, ci si timp si combustibil. Da trei metri inapoi si e in strada! De aici s-or fi inspirat si cei de la primaria Craiovei cand s-au decis sa construiasca pasajul suprateran din centru.

Vad ca s-a facut si un film care i-a cam suparat pe sateni.

Muzica dedicata unor orase

2011-04-07T16:05:00.003+03:00

Marrakech

Istanbul

Lisabona

Casablanca

Venezia

Barcelona

New York

Budapesta

Paris

Beijing

Bucuresti

Hangzhou - The city of leisure

Daca mai stiti alte astfel de cantece, lasati un comentariu.

Insula pisicilor

2011-04-04T08:00:00.001+03:00

Le vezi peste tot in Cipru, la greci sau la turci, singure sau in grup, blande sau sperioase, aproape intotdeauna grase si pufoase.

Pe urmele Afroditei

2011-03-31T08:00:00.003+03:00

Cea mai trista zi a calatoriilor a venit si la noi. Ar trebui desfiintata, sa nu mai existe aceasta ultima zi! Ne luam bagajele si plecam spre Larnaca, la 16:05 avem avion. In drumul nostru spre aeroport mai avem timp de vizitat rocile Afroditei si situl arheologic Kourion. Iar mi-am pierdut foaia in care notasem cum ajungem in diverse locuri, dar ne descurcam si fara - am cautat-o prin toate locurile posibile, dar am gasit-o abia acasa printre niste foi.

Rocile Afroditei sunt niste stanci situate in mare, aproape de tarm. Legenda spune ca pe aici a iesit din spuma marii zeita dragostei. In jurul lor e o faleza spectaculoasa, pamantul e alb, iar marea mai albastra. Nu e nicio localitate in apropiere asa ca plaja e pustie. In jurul stancilor indragostitii au construit din pietre inimi de diferite marimi ce indica faptul ca acest loc apartine Afroditei.

In apropiere de Limasol se gasesc ruinele orasului Kourion. Abia acum realizez ca am ajuns si in teritoriile britanice de peste mari. Kourion e situat in Akrotiri, care impreuna cu Dhekelia din estul insulei formeaza cele doua baze britanice din Cipru. Acestea ocupa 254 km2 si au o populatie de 14000 de oameni, jumatate ciprioti si jumatate militari britanici si familiile lor.

Vechiul Kourion se presupune ca a fost fondat inca din neolitic, dar a devenit o asezare permanenta in jurul secolului 13 i.Hr. cand colonistii micenieni s-au stabilit aici. Orasul a prosperat si in timpul romanilor cand a fost influentat de crestinism. La inceputul Evului Mediu acesta a decazut si a fost redescoperit in 1876 cand au inceput primele sapaturi. Situl e dominat de un amfiteatru care a fost restaurat. In apropiere pot fi vazute ruinele unor resedinte private care inca mai pastreaza urme ale mozaicurilor.

Inainte de a preda masinile celor de la Autodirect trecem pe la benzinarie ca sa umplem pe jumatate rezervoarele asa cum le avusesem la inceput. Aici cei din Nissan au o mica problema, indicatorul nu se ridica, desi benzina bagata trebuia sa fie suficienta. Urmeaza cateva ture pe langa benzinarie menite sa zgaltaie acul in sus, dar fara rezultat. Mai baga de cativa euro si parca-parca se mai ridica. In momentul in care ajungem la Autodirect acul e aproape de trei sferturi. Cei de acolo ne dau si o explicatie, trebuia scoasa cheia din contact pentru a indica bine. Dam cheile, urcam bagajele in dube si in cateva minute suntem in aeroport. Aici cea mai vorbita limba pare a fi romana: pasageri, vamesi de la securitate, personal de la poarta de imbarcare. Daca nu ati apucat sa va cumparati suveniruri, o puteti face in aeroport, aveti de unde alege si sunt ieftine.

Concluzii

Cipru nu e o tara cu obiective turistice spectaculoase, dar ca peste tot in lumea asta sunt destule locuri frumoase de vazut. Pentru a vizita toata insula trebuie stat macar o saptamana. E una dintre putinele tari in care nu te poti baza pe transportul in comun si cea mai buna varianta e inchirierea unei masini iar preturile si conditiile de inchiriere sunt atat de bune incat e chiar pacat sa n-o faceti. Desi se vede ca locuitorii insulei n-o duc rau, preturile sunt accesibile, cel putin in extrasezon. In perioada asta preturile hotelurilor sunt derizorii iar pretul suvenirurilor e la jumatate fata de tarile din vest. Sunt multi romani aici dar spre deosebire de alte tari, par ca au venit doar la munca si nu la cersit sau furat. Ca siguranta personala Cipru nu ridica probleme, probabil e una dintre cele mai sigure tari din Europa. Am citit undeva ca sunt destui care nu-si incuie casele sau masinile. Neaparat trebuie vizitat si Ciprul de Nord. Contrastul fata de sud se simte dar nu e atat de puternic cum poate v-ati inchipui. Se schimba steagul, limba si moneda, oamenii sunt altfel, strazile arata altfel, preturile scad, nu mult. Numai pisicile raman aceleasi. Dar cu toate astea par mai occidentali decat turcii de pe continent. Par mai greci. Asa cum si grecii din sud par mai turci.

De la plaja la ski

2011-03-29T08:00:00.003+03:00

Ultima zi plina din Cipru o petrecem vizitand muntii Troodos, cei mai inalti din tara. Vf. Olympus are 1952m si se poate ajunge pana sus cu masina. Dar pana sa o luam spre munte mergem intai aproape de malul marii, la Mormintele Regilor. Contrar numelui, aici n-au fost ingropati niciodata regi, ci doar aristocrati si oficiali de rang inalt, dar au fost numite asa datorita grandorii lor. Au fost sapate pe parcursul a mai bine de 6 secole, intre 300 i.Hr. si 300 d.Hr. dar timpul si mai ales pradatorii si-au lasat amprenta asupra lor. Cel mai spectaculos este mormantul nr.3, cu multe incaperi, coloane dorice si unele ramasite le frescelor de pe pereti. Aparent asta e cel mai important obiectiv turistic din Paphos, fiind si in patrimoniul UNESCO, si totodata singurul pe care il vizitam. Orasul e departe de a fi compact, la cei 50 000 de locuitori ai sai se intinde pe o suprafata destul de mare. E plin peste tot de hoteluri ceea ce face ca pe parcursul verii populatia de britanici veniti la trandaveala sa creasca foarte mult.

Asta e cea mai calduroasa zi pe care am prins-o asa ca pe parcursul celor aproape doua ore de vizita a mormintelor putem sta fara probleme in tricou. Ca mai peste tot intrarea costa 1.7 euro si vizitatorii sunt putini. Asta pana cand vedem un grup de cateva zeci de persone venite la pachet, gata sa atace mormantul cel mare, pe care noi inca nu l-am vizitat. Dar observam repede ca nu e rost de graba, ghidul le turuie cate un sfert de ora pana sa-i bage la subsol.

Drumul spre munte trece printr-o regiune viticola si pe marginea strazii sunt multe magazine de vinuri unde poti testa marfa locala. Sfarsim prin a cumpara doua sticle pe care sa le consumam cand ajungem la hotel. Un satuc viticol e si Omodos, unde ne chinuim ceva ca sa ajungem fiindca GPS-ul ne baga pe un drum de munte cu panta suficient de mare incat sa fie potrivit pentru un funicular. Asta nu-i nimic dar dupa cateva sute de metri dam de un crater cat sa incapa jumatate de masina in el. De intors nu merge ca drumul e stramt asa ca ramane sa coboram inapoi cu spatele si sa ajungem in Omodos pe un alt drum, mai ocolit dar fara sa fie nevoie de sporturi extreme.

Omodos e un sat pitoresc cu stradute inguste, din piatra, cu o biserica langa piata centrala, seamana cu Lefkara. Numai ca aici in locul broderiilor sta vinul. Oprim masinile in afara centrului vechi, la o intersectie. Soferii se uita dupa indicatoare, incotro o luam acum? Pai nu mai e nevoie ca am ajuns. Lor nu li se pare nimic interesant aici si nu au de gand sa mearga mai departe sa vada ce e cu o strada mai incolo. Asa ca ma duc cu Toni si ii lasam sa ne astepte. Dupa doua minute doi romani care nush ce faceau la o masina ne indica directia spre centru. Intram imediat printr-un labirint de stradute unde din loc in loc sta cate un localnic ce te imbie sa-i degusti vinul. Aici degustarea se face cu paharul plin asa ca daca vrei intai sa sondezi piata o sa sfarsesti prin a fi deja beat in momentul cand cumperi marfa aleasa. Vanzatorul de la care a cumparat Toni cred ca se cinsta si el cu cateva pahare dupa ce reusea sa vanda o sticla.

Dupa Omodos incepe cu adevarat urcusul. Palcurile de copaci iau locul dealurilor aride. Sunt niste conifere cu forme ciudate. De la o anumita altitudine peisjul incepe sa devina alb, zapada inca nu s-a topit aici. Ba mai mult, aproape de varful Olympus se schiaza. Cu toate astea nu e prea frig, nu ne trebuie mai mult de o geaca peste tricou. Ne jucam putin cu zapada apoi urcam pana aproape de varful cel mare. Chiar sus de tot nu putem ajunge pentru ca astia s-au gasit sa-si puna o baza militara fix acolo, dar suntem suficient de aproape. De jur imprejur sunt numai nori. Suntem cu mult deasupra lor. Probabil vara vizibilitatea e destul de buna incat sa se vada marea.

Dam o fuga si la Kakopetria dar cand ajungem deja incepe sa se insereze. Partea veche e destul de greu de gasit asta si pentru ca nu e niciun om pe strada. Nici macar masini nu trec, e aproape pustiu. Ne lamurim la un hotel dar cand ajungem e deja intuneric si nu zabovim prea mult. Ajungem la hotel pe la opt si ceva si deja nicio surpriza - receptionerul din tura asta e roman. Are chef de vorba dar o tine numai pe politica, e fan Vadim.

Republica Turca a Ciprului de Nord

2011-03-18T08:00:00.006+02:00

La opt dimineata plecam spre Nicosia. Dupa ce scapam de mall ii cerem GPS-ului sa ne duca la punctul de frontiera Metehan. Dar ne dam seama ca nu stie el de-astea dupa ce ne baga intr-o infundatura langa o baza militara. Il luam cu incetisorul, mai prin centrul orasului si folosindu-ne si de indicatoare ajungem la granita. Aceeasi poveste, grecii dorm in front fara nicio treaba, ne oprim direct la turci. Aici trebuie sa facem alta asigurare la masina pentru ca asigurarea noastra nu acopera nimic in partea de nord. Desi pe net gasisem ca ar costa 10 lire, la granita realitatea e alta, de patru ori mai scumpa si se pare ca de mult timp e in vigoare pretul asta. Asigurarea asta e un fel de RCA asa ca trebuie condus cu grija. Pornim spre Girne, trecem pe sub un pasaj pe care e afisat mesajul "How happy to say I'm a turk!" si o luam pe drumul ce se indreapta fix spre munte. Norii de ieri au disparut complet, e o zi perfecta de urcat sus.

Castelul St. Hilarion

Pe autostrada spre Girne facem stanga la scurt timp dupa ce incepem traversarea muntelui si urcam spre castelul St. Hilarion. Drumul trece pe langa o baza militara si incercarea noastra de a face poze nu e vazuta cu ochi buni de soldati. Dupa vreo 5 km de la iesirea de pe autostrada ajungem in parcarea de la baza castelului. Intrarea standard e de 7 lire dar pentru studenti e doar 2 asa ca mai recuperam din prejudiciul adus de asigurare. St. Hilarion e unul dintre cele trei castele din Ciprul de Nord construite pe varful muntilor. Celelalte doua sunt Buffavento si Kantara. Au fost construite in urma cu o mie de ani pentru a proteja impotriva raidurilor arabe. Pentru ca Buffavento are vedere directa cu celelalte doua, castelele puteau comunica intre ele prin semnale. St. Hilarion e cel mai mare si mai spectaculos dintre ele, de la el s-a inspirat Walt Disney cand a creat sigla cu castelul. De la intrare si pana in varf sunt multe incaperi, ziduri, cisterne de pastrat apa si chiar o veche biserica. Dar cea mai spectaculoasa dintre toate e privelistea asupra litoralului.

Girne si Bellapais

Girne, sau Kyrenia in greaca, e unul dintre cele mai importante orase ale Ciprului de Nord, principalele sale obiective turistice sunt fortul si vechiul port. Prima impresie e ca este un oras aglomerat: strazile sunt inguste si parcarile sunt pline. Intr-un final gasim una, dar care are poarta de intrare prost pusa. Ati mai intrat in vreo parcare cu spatele? Nici noi pana acum. Venind de pe straduta e imposibil de luat virajul spre intrarea parcarii care e orientata spre centrul unei intersectii de stradute inguste, asa ca am fost nevoiti sa inaintam pana in intersectie si apoi sa intram cu spatele. E cu plata dar pretul e neglijabil si baietii de acolo ne indruma la cererea noastra spre un loc de mancat bun. Si intr-adevar, carnea e mult mai buna decat cea mancata ieri in Nicosia si primim si bonus un ... ayran. Suntem in intarziere, avem timp doar de o tura pe digul portului pentru a admira cladirile care-l inconjoara. E un port foarte pitoresc.

La Bellapais mergem doar pentru zece minute, cat sa vedem de afara ruinele abatiei si sa urcam putin pe stradute. Satul a fost facut celebru de abatia construita in secolul 13, iar mai tarziu de scriitorul Lawrence Durrell, care a stat aici cativa ani si a scris romanul "Lamai amare" a carui actiune are loc aici.

Castelul Buffavento la lumina lunii

E deja noapte de-a binelea cand plecam din Bellapais. Dupa cateva incercari nereusite in care sfarsim pe drumuri ce se infunda, ajungem pe soseaua principala care merge paralel cu litoralul o anumita bucata, apoi o taie peste munti pentru a se intalni cu autostrada de Famagusta. Cam in punctul in care ajunge la altitudinea maxima se face un drum la dreapta, marcat de un indicator vechi cu castelul Buffavento. Drumul e acoperit cu ceva ce pare o combinatie de pietris si asfalt. E atat de ingust incat are loc doar o singura masina. Pe partea dreapta e peretele de stanca, pe partea stanga e o prapastie de cateva sute de metri si nu e nicio bariera pe marginea drumului. Luminile Nicosiei ofera o priveliste splendida. Avem de mers vreo 8 kilometri pe drumul asta. La poalele potecii ce urca spre castel e o mica parcare unde lasam masinile. Ne dam jos, admiram privelistea, hai sa urcam la castel. Toata lumea: "??!! ... care castel?". Pai vedeti varful muntelui de deasupra noastra? - acolo e castelul. Sunt niste scari la intrarea in parcare, trebuie sa duca acolo. Se pare ca ei se asteptau la un alt fel de castel pentru ca urmeaza un bombardament : "pe bezna asta?" - nu e chiar bezna, e luna plina, "aluneci si cazi in prapastie" - pai sunt scari, nu te catari printre pietroaie, "ne ataca cineva", "faci o ora pana acolo". Asa ca doar Toni se incumeta la ascensiune, ceilalti ne asteapta la masini. Urcam noi cateva trepte si auzim ca ne striga Andrei, vine si el - e mai putin periculos in trei decat in doi. Avem mare noroc ca prindem luna plina, e mai multa lumina decat ne trebuie. Doar aproape de varf cand incep primele anexe ale castelului; acolo trecem prin niste pasaje in care nu se vede nimic si suntem nevoiti sa folosim ecranele telefoanelor, dar e bine ca pasajele sunt scurte. Drumul pana sus ne-a luat cam 30 de minute, cu tot cu pauzele de odihna pentru Toni. Castelul e mult mai mic si mai in paragina decat St. Hilarion dar e distribuit la fel, are unele incaperi mai jos, altele mai sus, nu e dintr-o singura bucata. In varf, la aproape 1km inaltime, privelistea asupra Nicosiei e si mai spectaculoasa, plus ca vedem si in partea cealalta a muntelui: orasul Girne si luminile de-a lungul coastei. Spre vest niste ziduri serpuiesc la lumina reflectoarelor, semn ca acolo se afla castelul vizitat la pranz. Incerc sa fac niste poze dar nu iese mai nimic. Vantul si anuntul prin statie ca cei de jos se plictisesc ne fac sa nu zabovim mult timp in varful muntelui, plus ca avem o intreaga insula de strabatut seara asta. Interesant e faptul ca prin statie prindem din cand in cand semnalul altora, posibil al bazei militare de la steag. Ni-i si inchipuim plecati in cautarea spionilor de pe Buffavento.

Nicosia se vedea mult mai frumos decat in poza asta:

Ce cautati voi la hotelul nostru?

Se face 20:30 cand plecam cu masinile. Ajungem la cateva sute de metri de marele steag de pe deal, acum luminat intermitent de mii de beculete. Facem cateva poze si incepem coborarea pana la autostrada, apoi ne indreptam spre granita. Desi e principalul punct de frontiera dintre cele doua parti ale Ciprului se vede treaba ca traficul nu e foarte intens. Acum seara nu e nimeni in afara de noi si nici in timpul zilei nu era foarte multa aglomeratie. Vamesul ne pune plictisit stampila de iesire din asa-zisa lor republica, iar de greci trecem in viteza. Ce viata mai duc si vamesii astia greci!

Pe autostrada lasam pilotul automat sa-si faca treaba la vreo 107 km/k si intr-un final ajungem aproape de miezul noptii la Louis King Jason Hotel din Paphos. Inauntru ne intampina doi receptioneri de prin Bangladesh, vizibil mirati ca le-am calcat pragul. "Cine sunteti?" - Pai uite astia suntem, avem rezervare le voi. "Nu, noi n-avem nicio rezervare cu numele vostru". Ma duc la masina sa iau foile cu rezervarea ca le-am uitat acolo. Sta omul si se uita la ele cateva minute si ma intreaba daca n-am cumva voucherul... pai asta e voucherul! Da el un telefon, vorbeste ce vorbeste acolo si ii zice celuilalt sa ne serveasca cu sucul de bun venit, se pare ca lucrurile evolueaza spre bine. Pana la urma ne conduce la apartamente si a doua zi aveam sa aflam si explicatia: rezervarea noastra nu a fost acceptata pentru ca a fost respins cardul de credit cu care am facut rezervarea, trebuia sa ma informeze booking.com de asta. Se pare ca am fost norocosi pentru ca au avut camere libere. Cand am ajuns acasa le-am dat mail celor de la booking sa-i intreb care-i treaba. I-au sunat pe cei de la hotel si mi-au raspuns ca hotelul nu a respectat procedura corecta de transmitere a faptului ca nu a fost acceptat cardul.

Mai multe poze:

Castelul St.Hilarion:Abatia Bellapais:

Cel mai ieftin hotel in care am stat vreodata

2011-03-14T10:10:00.002+02:00

Hotelurile in Cipru sunt foarte ieftine in perioada asta, in special cele din Larnaca si Paphos. Si intr-un oras cu hoteluri ieftine, sa stai la cel mai ieftin posibil nu suna tocmai tentant. Dar in Larnaca nu-i asa, pentru ca cel mai ieftin e Easyhotel , face parte din grupul Easy care detine printre multe altele celebra companie aeriana lowcost Easyjet. Easyhotel detine hoteluri in Londra, Basel, Zurich, Sofia, Budapesta si Berlin. Si pentru ca patronul companiei se pare ca e cipriot, si-au deschis unul si in Larnaca in urma cu mai putin de un an. Totul este curat si modern, ai baie proprie si chiar un televizor, pentru care trebuie insa sa platesti daca vrei sa-l folosesti. E pozitionat perfect, la 5 minute de port si 10 de biserica St. Lazarus. Au si o parcare gratuita sub hotel, dar cam mica si e un pic mai greu de parcat masina acolo. Asta la 15 euro camera dubla.

Stie cineva un hotel mai bun in Europa la acelasi pret?

Intre greci si turci

2011-03-11T08:00:00.012+02:00

A doua zi ne intampina cu un cer amenintator dar cu o temperatura placuta. Plecarea e stabilita pentru ora noua insa somnul ma paraseste cu mult inainte de ora asta si cum nici Toni nu doarme mai mult, plecam pe la opt si ceva pe malul marii. Facem cinci minute de la hotel pana la portul de iahturi, timp in care invatam si cum se traverseaza strada. La ei e un pic diferit, seara trecuta nu vazusem sa existe treceri de pietoni, zebre sau semafoare pentru pietoni. Acum, cu ceva mai multa lumina, observ ca ar avea ceva semafoare pentru pietoni la intersectii, dar numai in cateva locuri ale intersectiilor. Portul e situat langa Piata Europei, aproape pustie la ora asta a diminetii, cum de altfel e si portul, populat in special de pisici si porumbei.

Lefkara

Plecam din parcarea subterana a hotelului, de data asta cu mine la volan, fapt ce nu trece neremarcat in special datorita franelor bruste pe care le pun la primele intersectii spre disperarea celorlalti. Ii lasam pe ceilalti in fata pentru ca Dragos si-a pus in functiune GPS-ul, dar la prima intersectie ei prind verde, noi rosu, statiile ies din raza de actiune, asa ca ramane sa ne regasim in Lefkara. Drumul l-am facut in mai putin de o ora , mare parte din el pe autostrada, unde totusi limita de viteza e doar de 100 km/h, si am observat ca marea majoritate o si respecta. Poate nu si conducatorul unui automobil pe care il vedem rasturnat pe marginea drumului. Intre timp se pune si o ploaie care din fericire se opreste cand ajungem la destinatie. Urma sa vedem ca nu de tot. Am vazut pe Google Earth ca e mai usor sa ajungem in Pano Lefkara daca facem dreapta spre Kato Lefkara, asa ca o luam pe acolo si parcam pe marginea drumului la mica distanta de piata centrala, unde se afla biserica. GPS-ul nu stia asta asa ca le-a bagat Nissanul pe strazile orasului, care se vede in filmuletul facut de Vio ca nu sunt tocmai bulevarde spatioase:

Nu stiu cum e Lefkara in alte conditii dar in dimineata asta de dupa ploaie ne da senzatia ca prin venirea noastra si-a dublat populatia. Case de piatra, stradute inguste pietruite incadrate peste tot de flori, niciun om, niciun zgomot. Statiile functioneaza din cand in cand, reusim sa le transmitem unde suntem si asteptam sa gaseasca drumul prin labirint pana la noi in timp ce vizitam biserica. O luam la pas pe stradute, pe la intersectiile mai importante observam mici magazine de dantelarii dar cu preturi destul de ridicate. La un moment dat dam de un indicator spre un muzeu si pornim in directia sa. Il gasim intr-o curte interioara foarte pitoresca, luam bilete, 1.70 euro. Numarul asta e unitatea de masura pentru pretul biletelor la muzeele din Cipru, toate intrarile sunt multipli sau submultipli de 1.70. Fotografiatul interzis, toate aparatele trebuiesc lasate in sertarele cu chei de la intrare. Eu il las depozitat in buzunar si intru in muzeu. Se pare ca muzeul asta consta in niste poze puse pe un perete si ca ne-am luat o teapa groasa. Mai incepe si ploaia. Dar pana la urma se pare ca nu e chiar asa, mai sunt niste incaperi si inca cu unelte si mobilier vechi, destul de interesante. Asa ca si-a meritat banii mai ales ca ne-a tinut si de adapost impotriva ploii, care se opreste aproape imediat dupa ce terminam cu muzeul. Lefkara e intr-o zona de deal si sunt destule strazi in panta, care dupa ploaie se transforma in paraie in toata regula asa incat in drumul nostru spre masini luam ceva umezeala la picioare.

Nicosia

Nicosia-Lefkosia-Lefkoşa, intr-o tara atat de impartita si orasele au diverse denumiri. A ramas singura capitala divizata din lume, fix pe mijloc trece zona de tampon a Natiunilor Unite, demarcata cu ziduri, butoaie, sarma ghimpata.

Ajungem purtati de GPS aproape de zidurile venetiene ale orasului, insa dam ceva ture in cerc in cautarea unei parcari pe care o gasim pana la urma la baza zidurilor si, surpriza, se pare ca pentru masinile inchiriate nici nu e necesara plata. Urcam scarile zidurilor, dam de singurul cersetor pe care aveam sa-l vedem in Cipru si ne indreptam spre celebra Ledra Street, dar nu inainta de a lua o harta de la oficiul de informare turistica, harta care arata un mare gol in partea nordica a orasului. Pentru ca e ora mesei si la turci se pare ca se umple matul mai ieftin, pornim direct spre punctul de frontiera, cu o mica oprire la Observator. Adica in varful celei mai inalte cladiri din zona care are panorama de 360 de grade si panouri pe care iti explica ce vezi. Intrarea: o jumatate de unitate, adica 85 de centi. Orasul se vede frumos de sus, la fel si muntii din partea turca cu marele steag de la baza lor. Ziua urmatoare aveam sa ne cocotam pe varfurile lor si speram ca norii negri cu care sunt impodobiti acum nu vor mai fi prezenti. Coborarea se poate face fie pe scari, fie cu liftul. Aici am facut o mare gresala: m-am urcat in lift. N-am incaput toti asa ca restul au coborat pe scari. Nu, nu s-a blocat liftul, dar am omis un aspect: la etajele inferioare ale cladirii salasluieste un mall, asa ca am asteptat aproape o jumatate de ora afara pana sa iesa si restul lumii.

Trecerea frontierei se face cam asa: treci de politistii greci care n-au nico treaba cu tine, mergi o suta de metri printre panouri albastre puse sa ascunda cladirile in paragina din spatele lor, apoi ajungi la vamesii turci care te pun sa completezi un cartonas pe care-ti arunca o stampila. Merhaba din cealalta Nicosie, din Republica Turca a Ciprului de Nord!

Nicosia de Nord

Ok, foame ne este. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne golim buzunarele la bucatarii turci asa ca incepem inventarul teraselor si restaurantelor. Asa sfarsim dupa o ora la restaurantul Umutlar de pe Girne Cadessi. Pentru 12 lire(odata cu trecerea frontierei s-a schimbat si moneda) avem parte de meniul zilei compus dintr-o supa cu gust de fasole, o farfurie cu carne, orez, cartofi, salata si nelipsitul Ayran - un fel de lapte batut cu gust oribil.

Cu stomacul plin, mergem sa vedem principalele obiective ale bucatii asteia de Nicosie. Buyuk Han este cel mai mare caravanserai de pe insula, construit de otomani in secolul 16, dupa ce le-au luat insula venetienilor. A fost construit pentru a-i gazdui pe calatori, dar mai tarziu britanicii l-au folosit ca inchisoare iar astazi cateva incaperi sunt ocupate de magazine de suveniruri.

In drum spre moscheea Selimiye dam de un mare magazin de rahat turcesc. Imi facusem planuri sa iau o cantitate mai mare de rahat dar se pare ca preturile cu care ma obisnuisem la Istanbul sunt de trei ori mai mici decat cele din Cipru, iar de negociere se pare ca n-au prea auzit cipriotii, fie ei si nord-ciprioti. Plus ca majoritatea era ambalat in cutii si n-am gasit rahat varsat mic, cu alune care e cu tonele in patria-mama. Ajungem si la marea moschee, care a fost initial biserica crestina Ayia Sofia - exact ca la Istanbul. Ne descaltam si pasim pe uriasul covor rosu, foarte pufos - o placere pentru picioare. Moscheea e uriasa si nu prea era nimeni in ea, Allah era un pic dezamagit.

Inainte sa ne intoarcem inapoi in UE o luam pe drumuri ceva mai secundare, sau cel putin necirculate la ora asta a apusului, spre piata de fructe si legume. Cladirile sunt in paragina pe aici, aparent cu cat esti mai aproape de granita cu atat cladirile arata mai rau. In piata, la fel de putina lume si cativa comercianti care probabil se pregatesc de plecare. Aici portocalele costa doar o jumatate de lira.

Inapoi in partea greaca

Stam prea putin in Nicosia ca sa putem vedea altceva decat esentialul, deja se lasa intunericul si din partea greaca am vazut doar strada Ledra. Caut harta luata mai devreme si pornim pe stradute spre Moscheea Omeriyye singura ce serveste ca loc de rugaciune in Nicosia de Sud, si ea fiind tot o fosta biserica. E mult mai mica decat Selimiye, dar e mult mai populata, credinciosii sunt mai toti cam colorati - ii suspectez ca sunt pakistanezi. Mergem mai departe spre patriarhie unde descoperim intr-o curte de peste strada zeci de pisici, n-am vazut nicaieri mai multe pisici pe metru patrat. Oprim si la Monumentul Libertatii pentru cateva poze, apoi o luam usor de-a lungul zidurilor venetiene pana la masini.

Nu stiu cui i-a venit ideea sa traga mall pe marginea autostrazii si sa mai puna si firma mare. Atat de mare incat a fost numaidecat reperat din masinile noastre cand am venit de la Lefkara. Partea buna e ca mergem acum tarziu dupa vizita in Nicosia, partea proasta e ca fiind tarziu constatam ca s-a inchis. Noua solutie vine imediat - mergem maine dimineata ca tot trecem pe aici, sustinuta de argumente solide: s-a terminat mancarea, in Craiova n-ai de unde sa iei camasi, stam doar o ora, etc. Sa fie mall, primesc, dar atunci plecam mai de dimineata!

Insula Afroditei

2011-03-09T08:00:00.004+02:00

Am ales Cipru pentru ca este ieftin, cald si putin exotic. Prima data m-am uitat la mult mai tentanta dar si mult mai mancatoarea de timp si bani Siria. Cipru e la 100 km de Siria dar la ani lumina distanta daca ne raportam la culltura. Cipru e mai aproape de Asia si Africa decat de orice alt pamant european, dar este o tara europeana, iar ca dezvoltare depaseste orice tara est europeana. Desi e impartit intre greci si turci, este si un avanpost al Marii Britanii in cealalta parte a continentului.

Cipru e cat doua judete mici ale Romaniei si are sub un milion de locuitori. Cu toate astea e impartit in patru parti: greci, turci, britanici si ONU.

Am fost opt oameni, majoritatea colegi de facultate, numar numai bun de inchiriat doua masini, mai ales ca transportul in comun este foarte putin dezvoltat. Trenuri nu exista, iar autobuzele sunt rare si fara statii bine marcate. Cautand pe net am gasit compania economycarrentals.com, cu preturi extrem de mici (50 de euro pentru patru zile), asigurare full, doi soferi inclusi in pret si fara sa fie nevoie de card de credit sau garantie. Ei sunt de fapt intermediari, compania din Larnaca la care ne-au trimis este Autodirect, care au sediul la vreo 3 kilometri de aeroport, dar ne-au dus si adus cu niste microbuze. La cateva zeci de minute eram in posesia unui Ford Focus si a unui Nissan Note. In ordinea numerelor de pe tricou ne-am distribuit asa: eu, Sandu, Raluca si Toni in Ford, respectiv Andrei, Dragos, Vio si Ana in Nissan. Cele doua masini au fost legate prin walkie-talkie-urile lui Dragos in cea mai mare parte a timpului. Cutia automata a Focusului m-a facut sa aman pentru a doua zi condusul si sa-l las pe la volan pe Sandu, mai experimentat in ale masinilor. Drumul pana la easyHotel l-am facut ceva mai lung decat era prognozat, in prima faza ne-am trezit la aeroport pentru ca am luat-o inainte in loc sa facem stanga spre un giratoriu un pic cam subteran, iar in a doua faza am dat ceva ture prin centru pana sa gasim strada spre hotel din cauza ca pe Google Earth nu se vede ca drumul paralel cu marea, pe care prestabilisem sa o luam, are sens unic si nu era cel care ne trebuia noua. Ceilalti erau deja parcati langa hotel, dar spre deosebire de noi, inca nu vazusera marea :) .

Seara am dat o mica tura prin oras pana pe plaja, apoi la fort si la biserica St. Lazarus. Evident la ora asta tarzie am putut sa le vedem doar pe dinafara. Neavand ce are Miță, pozele pe intuneric au iesit cam slabute.

Si aterizarea la Larnaca:

Planul de calatorie pentru Cipru

2011-01-20T13:50:00.005+02:00

15 februarie

tren Craiova-Bucuresti (7:05-10:20)
expresul 780 pana la aeroport
avion Bucuresti-Larnaca (13:10-15:25)
inchiriat masina
check-in easyHotel Larnaca
seara plimbare prin Larnaca: portul, Larnaca Fort, biserica St. Lazarus

16 februarie

vizita de 1-2 ore in pitorescul orasel Lefkara
restul zilei Nicosia

17 februarie

trecerea frontierei cu Republica Turca a Ciprului de Nord prin Nicosia
Castelul St.Hilarion
Girne
Bellapais
Castelul Buffavento
seara cazare in Paphos la Louis King Jason Hotel

18 februarie

dimineata Mormintele Regilor - in patrimoniul UNESCO
Satul Omodus
Muntii Troodos
Vf. Olympus: 1952 m
Kakopetria

19 februarie

Rocile Afroditei
Kourion
avion Larnaca-Bucuresti (16:05-18:20)
expresul 780 pana la Gara de Nord
tren Bucuresti-Craiova(19:45-22:59)

Buget: ~115 euro(transport+cazare) + bani de cheltuiala

2011-01-13T23:30:00.004+02:00

- Mai pleci in Cipru?

- Nu stiu.

- Nu te mai duce ca e periculos in tari de-astea.

- De unde stii ca e periculos?

- Pai am vazut zilele trecute un documentar, parca pe Discovery.

- Despre ce?

- Erau unii, cu trafic de droguri...

- Unde erau?

- prin America de Sud, parca prin Columbia.

Česká Republika (IV) - Osuarul din Sedlec

2010-11-29T10:00:00.000+02:00

La periferia orasului Kutna Hora, pe o straduta laturalnica, e o biserica mica ce nu iese cu nimic in evidenta vazuta de afara. Povestea ei incepe in 1278 cand regele Boemiei de atunci l-a trimis pe abatele Henry in Tara Sfanta. La intoarcere a adus cu el pamant pe care l-a imprastiat peste cimitirul din Sedlec. Vestea s-a raspandit rapid si tot mai multi oameni doreau sa fie ingropati aici dupa moarte. Marea ciuma din secolul 14 si razboaiele husite din secolul 15 au facut ca in cimitir sa fie ingropati mii de oameni. In jurul anului 1400 o biserica gotica a fost construita in mijlocul cimitirului, impreuna cu un osuar in care au fost depozitate oasele dezgropate in timpul constructiei sau mai tarziu, ca sa faca loc unor noi morminte.

In 1870 sculptorul František Rint a fost angajat sa decoreze biserica cu oasele celor 40000 de oameni. Rezultatul: altar, piramide, candelabre si multe alte decoratiuni macabre, realizate numai din oase.

Česká Republika (III) - Kutna Hora

2010-11-26T08:00:00.001+02:00

Niste romani intalniti in Praga spuneau ca in Cehia n-ai altceva de vazut in afara de Praga. Sigur ca n-au incercat niciodata sa vada ce e dincolo de Praga si din nu stiu ce zvonuri obscure au tras concluzia asta clara. Cehia e o tara mica, dar are foarte multe locuri frumoase si diferite de aglomerata Praga. Kutna Hora e unul dintre ele. Un orasel de 20 000 de locuitori, care in urma cu ceva secole isi masura fortele cu Praga, bazandu-se pe argintul din subsoluri. Pe parcurs ceva s-a intamplat, argintul s-a terminat, iar Kutna Hota a ramas o Praga la scara mica dar si-a pastrat onoarea de pe vremuri.

Am ajuns aici cu trenul, biletele sunt ieftine si se pot cumpara pe net, pentru grupuri se acorda reduceri substantiale: am platit 100 de coroane dus-intors. Am parasit gara pe jos, o gara mica si urata, si ne-am indreptat spre cel mai ciudat obiectiv al orasului: Osuarul din Sedlec, o biserica impodobita cu oase umane. Centrul orasului e destul de departe si am preferat sa luam autobuzul, unul singur in tot orasul(10Kc) care ne-a ocolit prin toate cartierele pana am ajuns intr-o statie in care soferul a strigat "Centrum". Nu arata deloc a centru, in spate era padure, in fata niste case obisnuite, dar aveam sa vedem ca centrul e totusi destul de aproape. Strazi medievale, inguste, cateva biserici impunatoare, peste tot liniste, doar din loc in loc mici grupuri de turisti. De la biserica St. James am luat-o in sus pe langa Colegiul Iezuit pana am ajuns la bijuteria orasului: Catedrala Sfanta Barbara. Ca si colega St. Vitus din Praga, a asteptat mai mult de cinci secole sa fie terminata.

Ne-am pierdut ceva timp unii de altii dar pana la urma am ajuns toti la Hradek unde ne-am luat bilete la un tur al minei de argint. Ne-am echipat cu halate, casti si lanterne si am pornit impreuna cu ghidul spre subteran. Turul era in ceha, erau doar doi cehi in grup, noua ne-au dat niste foi in engleza cu explicatii. Am plecat prin oras echipati in mineri pana la locul de intrare in mina, am coborat cativa zeci de metri si am luat-o in sir indian prin niste galerii stramte si nu prea inalte, cu apa prelingandu-se peste noi. Problema a fost ca unul dintre cei doi cehi cam depasea volumul maxim admis de intrare in mina, ghidul nu l-a avertizat, si la un moment dat nu mai incapea prin galerie, a ramas impotmolit. Noi eram in spatele lui, ghidul o luase in fata, asa ca am ramas blocati pentru un timp. Dupa un timp a reusit gafaind sa treaca mai departe, dupa ce s-a ales cu ceva julituri si transpirat din cap pana-n picioare. Am ajuns la un loc mai larg unde erau ghidul si cei din fata, explicat ca asa si-asa, totul e in regula, mergem mai departe. Facem un mic experiment: stingem toti lanternele si ne gasim in bezna totala in interiorul galeriilor claustrofobe. N-ar fi prea placut sa te ratacesti pe intuneric pe aici. De data asta am luat-o mai in fata, dar dupa un timp aflam de la cei din spate ca omul iar a ramas blocat. Ii spunem ghidului, dar nu are loc sa se intoarca, asa ca o luam mai rapid in fata pana iesim din mina, apoi se intoarce dupa el. Intr-un final a reusit sa-l scoata. Nu cred ca va uita prea curand experienta din mina.

Mai dam o mica tura prin centru, alerg la Sfanta Barbara sa iau un magnet din singurul magazin de suveniruri pe care l-am vazut in oras, tocmai inchideau. Iau unul de lemn cu 40 Kc si fug inapoi, avem un tren de prins. Mai e timp de cateva minute in Curtea Italiana, fosta rezidenta a regilor Boemiei. Mi-a placut foarte mult aici, parca pasesti cu adevarat in epoca medievala.

Česká Republika (II) - Praga

2010-11-24T22:00:00.006+02:00

In ultima vreme am fost cam lenes cu scrisul pe blog, continui acum cu celelalte doua zile in care am stat in Praga. Pentru ca aveam sa schimbam mai multe mijloace de transport de-a lungul zilei, am luat abonamente de o zi contra a 100 de coroane. Problema cu tichetele de transport e ca trebuie sa ai banii in monede pentru ca in majoritatea statiilor de metrou singurul loc de unde le poti procura sunt automatele. Primele ore ale celei de-a treia zi le-am petrecut in centrul vechi al orasului. Praga are foarte multe turnuri in care poti vedea cladirile de sus, eu am preferat sa ma urc in turnul primariei vechi, inalt de aproximativ 60 de metri, pentru ca se afla exact in mijlocul orasului si ai priveliste splendida in orice parte te-ai uita. Se urca cu liftul pana la un anumit nivel, dupa care pe niste scari in spirala foarte stramte. Evident, aglomeratia este o problema sus, dar odata ce gasesti un locsor de o jumatate de metru ai cale libera sa contempli peisajul.

Am coborat din turn exact la ora 12, cu alte cuvinte am iesit direct in puhoiul de oameni care se holba la ceasul cu cocos. Imediat dupa ce si-a facut numarul, au aparut o mireasa si un mire care au tinut sa-si petreaca o parte din ziua nunii sub ceasul astronomic. Am luat-o usor pe stradutele din centru indreptandu-ne spre micul cartier evreiesc. Aici am inconjurat vechiul cimitir evreiesc, am gasit si o gaura in gard pe unde sa vad ce e inauntru:gazon si multe pietre vechi si ingramadite. Pe o suprafata relativ mica sunt ingropati peste 100 000 de oameni, decedati inainte de 1800. Nu departe, rasar cam o duzina de sinagogi, si cum in Praga numarul evreilor a scazut considerabil, acum principalii vizitatori sunt turistii straini, care platesc o taxa de intrare destul de mare pentru Praga.

Vechiul cimitir evreiesc:

Sinagoga Veche-Noua:

Dupa ce-am infulecat ceva pe-o banca, am luat tramvaiul 22 pana la Muzeul Miniaturilor, o expozitie ce cuprinde cateva zici de miniaturi realizate de Anatoly Konenko. Microscopul te ajuta sa distingi detalii ale unor obiecte pe care le vezi cu ochiul liber ca un mic punct negru. Printre miniaturi: un lac cu lebede pe o samanta de mac, potcoava la piciorul unui purice, o garnitura de tren pe un fir de par, altul in urechea unui ac, carti in miniatura, etc. Un muzeu fascinant, mic, ascuns dupa cladiri (e langa manastirea Strahov), cu o taxa de intrare modica: 2-3 euro.

Am incheiat ziua pe dealul Petrin. Am urcat cu funicularul, inclus in abonamentul pe o zi. Sus erau foarte multe flori, majoritatea trandafiri, care conduceau spre un turn asemanator cu cel de la Paris, dar mult mai mic si urat. In apropiere sunt labirintul de oglinzi si observatorul astronomic, in care insa nu am intrat. In schimb am coborat prin partea de sud la o biserica ortodoxa din lemn. Am coborat tot cu funicularul cand s-a lasat intunericul. La ora asta toti erau rupti de oboseala si ma injurau in gand. Am luat-o pe jos pana la Casa Dansatoare de unde am luat tramvaiul 10/16 spre hotel.

Oooo Champs Elysees....

Parlamentul ceh nu parea prea agitat la ora diminetii cand am intrat in gradinile sale. Un paznic la intrare si cativa turisti tulburau linistea Palatului Wallenstein din Mala Strana. Gradinile sunt foarte frumos aranjate, inconjurate de ziduri, dintre care unul cel putin ciudat. Paunii si ratele se plimba libere prin verdeata sau pe apa fantanii arteziene. E multa liniste aici.

Spre periferia sudica a Pragai e asezata o fortareata, Vysehrad. Vegheaza pe o colina deasupra Valtavei, aparata de ziduri. E veche cam de o mie de ani. In interior, un mare parc, presarat din loc in loc ba cu o capela, ba cu un turn, ba cu o pivnita, ba cu o catedrala, ba cu un cimitir... De pe margine iti ofera privelisti frumoase asupra orasului sau asupra raului.

Intr-un oras plin de tramvaie, am folosit o singura data autobuzul: cand am fost la gradina zoologica, catalogata una dintre cele mai bune din Europa. Se afla destul de departe de centrul orasului, intr-o zona verde. Oricum Praga este un oras al parcurilor. La intrare nu poti sa nu te opresti intai la Palatul Troja, o bijuterie baroca din seculul XVII. ZOO Praha nu e doar valoroasa si frumoasa, e si ieftina: 150 de coroane, 100 pentru studenti. Parca la Barcelona costa 15 euro, si nu era de anvergura asta. Am intrat la ora 15, iar la 18 se se inchidea. Nu a fost timp suficient, trebuie stat macar cinci ore. Prin cele 60 de hectare ale gradinii am parcurs cel putin 10 kilometri pe jos printre animale. Toata fauna pamantului se gaseste aici, sunt multe pavilioane dedicate unor anumite zone de pe glob sau doar unor animale. Jungla indoneziana e cea mai spectaculoasa, te plimbi printre maimute, liane, gandaci iar liliecii iti zboara pe deasupra capului. Urangutanii isi desfasoara ocupatiile zilnice si nu te baga in seama. Ii lasi in treaba lor si pleci in Africa. Antilopele Oryx pasc in savana la care ajungi trecand un pod de lemn peste o strada. Girafele sunt la ora mesei, waw... ce animale ciudate, cat sunt de mari si ce gat au! Din loc in loc sunt puse harti, trebuiesc urmarite ca sa nu ratezi ceva. Polul Nord e pe deal, un mic telescaun te urca la ursii polari. Par pufosi. Doar rinoceri n-am gasit in gradina asta, in rest are de toate: elefanti, hipopotami, zebre, gorile, feline de tot felul, crocodili si toate speciile de serpi, animale marine, camile, canguri, pinguini, flamingi. Daca credeati ca gradinile zoologice sunt doar pentru copii, duceti-va la Praga si va veti schimba parerea!

Baby se joaca...Miti doarme...
Ei doar se incalzesc.
Broaste cat casa!N-ai vrea sa culegi frunza asta!

Palatul Troja

Česká Republika (I) - Praga

2010-10-20T20:35:00.000+03:00

Toata lumea iubeste Praga. Toata lumea lauda Praga. Asa ca la inceputul acestei luni m-am dus sa vad cu ochii mei de ce. Oras strabatut de Valtava, oras al podurilor, al lui Kafka, Mucha si multi altii, situat pe jumatate pe coline, gazda celui mai mare castel medieval si capitala unei natiuni care aparent bea numai bere. De data asta am fost in numar de sapte, am plecat sambata dimineata, ne-am intors vineri seara, dar in Cehia am stat doar cinci zile pentru ca doua le-am pierdut pe drum, in autocar sau tren. Preturile la avion sunt mari, zborurile din doua bucati cu low-costurile nu se imbina, oferta de la Eurolines era de departe cea mai buna.

Am ajuns in orasul de aur la 5 dimineata. Dupa doua ore in care am facut rost de coroane, am schimbat metrouri si apoi am mers cateva sute de metri, am ajuns la hotel, Pension Jana/Domov Mladeze, rezervat pe booking.com la un pret avantajos, chiar si pentru Praga. Dar bineinteles ca nu putem sa ne cazam de dimineata, asa ca ne lasam bagajele acolo si pornim la prima plimbare in oras. Primul popas este biserica Sfanta Ludmila, de la Namesti Miru, care nu prea apare prin ghidurile turistice dar e foarte frumoasa. In Praga sunt foarte multe biserici impunatoare, frumos decorate atat in interior cat si in exterior. Nu chiar ca cele din Roma, dar se apropie cat-de-cat, oricum peste cele din Spania, iar la majoritatea intratea e gratuita. Am continuat cu statia de metrou: am vrut sa vad cum arata una dintre cele mai lungi scari rulante din Europa, asa ca am coborat la statia Namesti Miru si apoi am urcat imediat: 87 de metri lungime, 5 minute a durat plimbarea sus-jos-sus. Am luat-o usor spre Piata Veche, trecand pe la Muzeul National, Piata Wenceslas si apoi stradutele inguste ale centrului vechi, pline de turisti si magazine de suveniruri.

Am ratat ora exacta la ceasul astronomic cu 30 de secunde pentru ca m-am ratacit putin pe stradute, dar am revenit ziua urmatoare. Un puhoi de oameni se strange, toti cu gurile cascate la ceas si preferabil cu mainile pe buzunare. Ca sa vada ce? Niste apostoli mici care se rotesc in interiorul turnului si doi draci afara care se inclina trasi de o ata. Obositi si nedormiti, intram la metrou si ne luam camerele in primire, tragem un mic somn si revenim in oras pe seara pentru o alta mica plimbare.

Ziua urmatoare e rezervata castelului, cel mai mare castel medieval din lume. Consta de fapt in multe cladiri, biserici, capele, stradute, curti interioare, turnuri care sunt imprejmuite de ziduri si santuri adanci. Se poate ajunge aproape de castel cu tramvaiul 22, dar mai bine am luat metroul pana in Stare Mesto si am luat-o pe jos pe podul Carol, am urcat pe strada Nerudova, o strada foarte frumoasa pe care se afla si ambasada Romaniei cu un bust al lui Mihai Viteazul. Cu pozele am lasat-o mai moale, mi-am dat seama ca bateriile sunt pe terminate, iar rezervele le-am uitat in camera de hotel. La castel am prins schimbarea garzii, dureaza 20 de minute la pranz, se plimba soldatii mult pana sa se schimbe, altii canta de sus la trompete. Mi-am luat biletul cu turul lung, ceilalti pentru turul scurt. Asta scurt costa 250 de coroane si nu prea merita, daca vrei sa vizitezi ia-l pe cel cu 350 (175 pt. studenti) pentru ca are in plus cel mai interesant muzeu, Povestea Castelului Praga. Daca totusi nu te atrag muzeele si nu vrei sa stai 5 ore prin ele, poti intra gratis in incinta castelului, precum si in partea sudica a catedralei St. Vitus. Ulita de Aur este inchisa pentru lucrari de renovare. Gradinile regale merita o plimbare, eu am luat-o rapid si prin tunelul de caramizi din santul castelului si am urcat pe interesantele alei cu balustrade de lemn si plante agatatoare.

Manastirile Loreta si Strahov sunt aproape de castel, intro zona frumoasa, cu cladiri valoroase. La Strahov se intra gratuit, iar coborarea in Mala Strana iti ofera o panorama frumoasa asupra orasului. S-a lasat seara cand am coborat prin Piata Malteza, Zidul John Lennon, Insula Kampa, iar spre disperarea tovarasilor de calatorie, rupti de oboseala, am luat tramvaiul din apropierea Casei Dansatoare, de pe celalalt mal al Valtavei.

TGV mai ieftin decat CFR

2010-09-05T22:17:00.001+03:00

Vreti sa mergeti in Franta dar nici nu va ganditi sa circulati cu TGV-ul pentru ca nu va permite bugetul? Mai ganditi-va! IdTGV e o varianta ieftina a faimosului tren francez, si nu, nu merge mai incet. Biletele se pot cumpara doar online de pe site-ul lor, pentru cele mai mici preturi trebuie cumparate cu cateva saptamani inainte. Daca sunteti in grup de cel putin patru, beneficiati de o reducere de 25%. Pe distante lungi iese chiar mai ieftin decat la CFR-ul nostru, plus ca ajungeti de sapte ori mai repede. Astfel poti strabate intreaga Franta de la Paris la Marseille in doar 3 ore si platind doar 24.9 euro.

O alta varianta este IdNight, un tren care circula noaptea, nu cu aceeasi viteza, dar cu preturi si mai mici - de la Paris pe Coasta de Azur, incepand de la 15 euro.

Franta va asteapta!

Turist in Budapeşt (II)

2010-08-24T19:55:00.000+03:00

In cea de-a treia zi in Budapesta plecam spre cetatea Budei. Drumul pana acolo e putin mai intortocheat, unele tramvaie nu circula din cauza lucrarilor la strazi asa ca folosim o combinatie din planul B. Credeam ca funicularul ce te urca la cetate e inclus in abonamentul folosit pentru transportul in comun, asa cum e in alte orase, dar aici se plateste separat. Facem economie de 800 de forinti si o luam pe jos, oricum e mai putin de urcat decat a fost la Citadela. Sus pe deal, cetatea Budei ofera o alta priveliste frumoasa asupra malurilor Dunarii, inauntru este un muzeu, dar noi il dam ocol pe dinafara. Locul e plin de turisti, s-au improvizat locuri de tras cu arcul si diverse magazine. O luam pe jos spre biserica Matyas pe care o gasim in renovare si spre deosebire de alte biserici din oras unde intrarea este gratuita, aici se platesc 750 de forinti. Dar biserica e splendida si pe dinafara, mai ales fara schele si cozile de oameni.

Bastionul pescarilor este situat exact langa biserica, scopul cu care a fost construit a fost sa ofere vizitatorilor un loc de admirat orasul. E ca un mic castel, numai bun sa te pozezi cu el.

Urmatoarea tinta: Labirintul Budei. Mergem cateva sute de metri pe Uri Utca pana la cladirea cu numarul 9. Nu prea arata ca o intrare la un obiectiv turistic important, dar afisul de pe perete indica faptul ca suntem in locul potrivit. Se coboara cateva scari pana la ghiseul de bilete de unde primim o harta a grotelor dupa care ne avantam in semiintuneric. Clar, labirintul nu e o pestera standard care a ramas asa cum a facut-o natura. Au fost introduse diverse statui, fantani, probabil s-a umblat si la forma grotei. Desi se cheama ca e un labirint, nu ai cum sa te ratacesti, in mare parte e o singura directie de mers iar dupa cateva zeci de minute ajungi de unde ai plecat. Pe lateral sunt din loc in loc diverse incaperi cu fantani ce scot sunete, statui ciudate sau robinete prin care curge vin. Nu va grabiti sa beti, pe o tablita zice ca nu e bun de baut.
La presiunile lui Mihai ne infiintam la ora 16 in Piata Eroilor de unde ne urcam in autobuzul gratuit ce merge la Aqua World. Aici sunt diverse bazine acoperite, cu apa la diferite temperaturi, dar in principiu calda, cu tobogane mai mici sau mai mari, dar majoritatea foarte lungi, conform unor surse, cele mai lungi din Europa. Ma descurc oarecum la inotat, asa usor-usor pot sa inot si cativa kilometri, dar nu-mi place deloc sa ma scufund. Ori, la tobogane te cam scufunzi la cadere, plus ca nu m-am dat niciodata nici macar pe unul mai micut, dar sa urc 5 etaje pe scari si sa-mi dau drumul de acolo printr-un tunel... se mai adauga si tremutatul (teoretic de frig) dupa ce am iesit din bazinul cald si stau la coada de unde vad casele din jur de parca sunt in turlele Sagradei Familia. Pana la urma a fost interesant, m-am mai dus inca odata, dar gata, ajunge. Ultimul autobuz pleaca la 20, asa ca ne cam grabim sa-l prindem, desi tovarasii se miscau cam incet, nu prea se gandeau ei ca daca intarziem fie dormim pe camp, fie facem rost de 100 de euro, nu se stie de unde, ca sa ajungem inapoi in oras. Apoi pantalonii putin uzi sunt motivul de nezdruncinat ca sa dea fuga in camera de hotel de la ora asta. Repede mai oboseste una lume...

In ultima zi plina trebuia sa mergem la Esztergom dar observ ca sunt singurul care vrea asta, iar cum nici bani suficienti nu mai aveam, propunerea cade. Dimineata vizitam biserica Sfantul Stefan, cea mai mare din oras, o catedrala in toata puterea cuvantului. Aici e depusa mana Sfantului Stefan, pusa sa cerseasca bani de la turisti. Trebuie sa introduci 200 de forinti ca sa se lumineze chestia aia in care e pusa.

Pe la pranz pornim cu autobuzul 291 spre telescaunul care te urca pe cel mai inalt deal al Budapestei, desi e cam in afara orasului, printr-o zona impadurita. 750 de forinti un drum, 1300 dus-intors, se alege prima varianta cu propunerea de coborare pe jos. Se urca destul de mult pe deasupra unui drum marginit de paduri, apoi se mai merge putin pe jos pana la un turn unde spre surprinderea noastra intrarea e gratuita. Probabil peste ceva timp n-o sa mai fie. Privelistea e frumoasa, paduri, dealuri, campii, si la o distanta apreciabila, surpriza, Budapesta. Din pacate la intoarcere Mita nu poate sa coboare pe sub telescaun, asa ca alege un drum random prin padure. Random, random, dar in directia opusa. Pana la urma drumul lui da intr-o statie de autobuz si intalnirea cu ursul nu mai are loc. Facem urmatorul stop in piata centrala, la parter fructe si legume, la etaj tot felul de suveniruri si chiar tarabe cu mancare preparata. Aici e locul de cumparat suveniruri. Gasesti orice, preturile sunt mai mici si sunt negociabile.

La un moment dat credeam ca o sa plec din Budapesta fara sa trec pe Vaci Utca, dar pana la urma am mers si pe cea mai turistica strada a orasului, cu o infinitate de terase, magazine turistice si alte chestii facute 100% pentru turisti. Se pare ca fiecare oras important trebuie sa aiba o strada de-asta. O altfel de strada este Bulevardul Andrassy, inclus in patrimoniul UNESCO pentru cladirile sale. In subteran este metroul galben, cea mai veche linie subterana din Europa continentala si inca isi pastreaza culoarea de epoca. Spre deosebire ce celelalte linii este foarte putin adanc, trenurile si statiile sunt mai mici si decorate specific timpurilor trecute. Am mers de multe ori cu metroul galben asa ca acum alegem autobuzul ca sa vedem de ce UNESCO s-a extins peste Bulevardul Andrassy, apoi, spre disperarea celor 2xMihai, ne intoarcem o bucata de drum pe jos. Intunericul ne gaseste din nou la Bastionul Pescarilor unde doua modele si cativa fotografi japonezi tocmai trageau niste cadre pentru o reclama.

Din pacate vine si ziua plecarii, mai avem timp de o ultima plimbare, la Muzeul Holocaustului. Nu este foarte mare, dar poti petrece ore in sir citind, ascultand sau vizionad ororile nazistilor. Turul se termina intr-o mica sinagoga, foarte diferita de Marea Sinagoga vizitata cu trei zile in urma. Aici se termina vizita in capitala maghiara, un oras frumos, un oras al podurilor, al bicicletelor, al parcurilor, al apei, al aglomeratiei, al tramvaielor, al bisericilor, al grotelor, al cazarilor ieftine. Un oras al Dunarii.

La ora 13:13 ne incepem drumul spre casa, un drum mai lung decat ne asteptam. Trenul de la Arad la Craiova se intampla sa fie trenul ce merge la Mangalia. La scurt timp dupa plecare oprim in mijlocul campului si asteptam sa treaca o furtuna care ne trimite niste traznete horror in apropierea trenului. Plecam, dar dupa 15 minute oprim iar ca sa luam pasagerii unui personal stricat care asteptau de 5 ore in camp. Din momentul asta si pana la Craiova trenul circula arhiplin, in fiecare gara se reped cateva zeci bune de pasageri. Se mai adauga o intarziere de 90 de minute. Dar era chiar pacat sa fie o calatorie monotona.

Turist in Budapeşt (I)

2010-08-17T22:55:00.002+03:00

Am ales Budapesta ca destinatie externa pentru vacanta de vara pentru ca implica costuri mici iar capitala vecinilor vestici are multe de oferit. Din cauza hotararii tarzii a tovarasilor de calatorie (2 x Mihai), nu se mai punea problema alegerii avionului ca mijloc de transport - pretul biletelor ajunsese foarte ridicat. Asa ca si vara asta, ca si vara trecuta in Turcia, am ales trenul ca mijloc de transport - 50 de lei pe tronsonul Craiova-Arad si 150 de lei pe tronsonul Arad-Budapesta, desi distanta e de doua ori mai mica. Dar asa e pe legaturile internationale unde nici cardul de student nu mai ajuta.

Cand mergi cu trenul de noapte si nu te-ai indurat sa dai un ban in plus sa stai la cuseta, ai un avantaj daca esti mai mic de statura fiindca poti sa te intinzi pe scaun (sau pe mai multe scaune daca ceilalti calatori au locuri intr-un compartiment diferit de al tau) si sa incerci un pui de somn sau, de ce nu, o gaina de somn - cazul lui Miţă. La mine insa, nu a fost cazul. Asa ca toata noaptea am ascultat glasul rotilor de tren, cu o jumatate de ora mai mult decat era normal, ceva obisnuit pentru trenurile de Timisoara. A urmat schimbarea trenului cu un personal de Arad, conditiile din tren, la fel ca in acceleratul de Timisoara. Rasaritul soarelui ne-a intampinat cu o ceata ciudata pentru o zi calduroasa de vara, dar care s-a risipit dupa ce am ajuns in Arad si ne-am aliniat pe peron in asteptarea trenului final. Vagonul maghiar in care am calatorit patru ore era vizibil mai confortabil si mai silentios decat cele romanesti. Se pierde aproape o ora in cele doua orase de granita, dar apoi trenul merge cu viteza si ajunge la timpul stabilit.

Se vede din gara ca Budapesta e un oras turistic, multimea de straini si biroul de informatii turistice iti sugereaza acest lucru. Luam o harta, intrebam de bilete pentru transportul in comun si apoi pornim prin arsita pe bulevard in cautarea unei case de schimb. E mai convenabil sa schimbi euro decat sa scoti din bancomat, dar daca ai mai mult de schimbat e bine sa cauti mai multe case si sa vezi care are cursul cel mai bun. Comisioanele sunt zero cam peste tot dar cursul difera. Gasim casa, iar acum ca avem bani care functioneaza, ne bagam intr-o gura de metrou de unde luam un abonament pe sapte zile. Budapesta e un oras mai ieftin in comparatie cu tarile mai vestice, dar transportul in comun e mai scump decat in Madrid sau Roma. Cu metroul ajungem la Dunare, pe care o admiram timp de o ora si jumatate pentru ca check-in la hostel putem face dupa ora 14. City Pest Hostel e locul in care am dormit urmatoarele patru nopti. Cladire renovata, camera mare si curata, mobilier, frigider si baie in camera dar impartita cu inca o camera. Pretul: 100 de euro. O suta de euro pentru patru nopti si trei persoane.

O mica odihna ne-a revigorat si seara am plecat sa facem cunostinta cu orasul. Asa cum intr-un trib trebuie sa discuti prima data cu persoana cea mai in varsta si cea mai inteleapta, tot asa in Budapesta trebuie sa discuti intai cu Dunarea. Am pornit pe malul fluviului albastru la bordul tramvaiului 2 care ne-a condus spre insula Margareta, un parc de 2.5 km lungime in care lumea vine pentru relaxare. Aici se joaca fotbal, tenis, se merge cu bicleta sau se alearga pe o pista speciala, moale. Cred ca in Budapesta am vazut cei mai multi oameni alergand sau mergand cu bicicleta. I-am imitat cateva sute de metri, dar biciclete n-am mai apucat sa inchiriem. Dupa lasarea intunericului am pornit spre Citadela ca sa admiram de sus luminile orasului. Se afla in varful dealului Gellert, iar ca sa ajungem acolo aveam de urcat. Nicio problema, nu s-a inventat inca locul care sa ma oboseasca, dar se pare ca am uitat ceva acasa: lanterna. Ca sa ajungem sus trebuie sa urcam prin padure prin bezna. Lumina slaba a aparatelor de fotografiat si cativa turisti care ne urmeaza de dau curaj si ajungem repede sus dupa ce ne intersectam cu un arici. Desi aproape de miezul noptii, e destula lume sus admirand cladirile, podurile si vapoarele. Se vede frumos Budapesta noaptea, dar sunt doua chestii care ar putea fi imbunatatite: podul de langa insula Margareta nu e iluminat, iar parlamentul e luminat doar partial, mai multa lumina zic eu ca nu i-ar strica.

Nu era tocmai inceputul diminetii cand am plecat sa vizitam Parlamentul dar telefonul meu nu are difuzorul atat de puternic incat sa-l scoale pe Miţă, iar vuvuzelele erau prea scumpe ca sa ma inarmez cu una. Ne-am asezat la o coada care se misca incet ca sa ne primim biletele gratuite, caci pentru cetatenii europeni vizitarea Parlamentului este gratis si se face cu ghid. Coada se oprea la 50 de metri de cladire iar un paznic avea grija sa intre doar cate o singura persoana prin Poarta X, atunci cand o alta iesea. Regula asta si numarul portii ne-a aprins imaginatia, mai ales cand vedeam ca unii care intra nu mai ies :) Pana la urma a venit si randul nostru si am fost programati pentru turul de peste o ora, timp in care am dat o mica fuga prin centru. Parlamentul Ungariei este una dintre cele mai mari cladiri legislative din lume si printre cele mai frumoase. In interior se afla, asa cum va asteptati, candelabre mari, covoare scumpe, marmura de calitate. Aici sunt pastrate simbolurile coroanei magheare, cu care a fost incoronat primul rege in jurul anului 1000.

Au urmat doua premiere: prima data cand am intrat intr-o sinagoga si prima oara cand am intrat la opera. Sinagoga Dohany este cea mai mare din Europa, a doua din lume dupa cea de la New York. Inainte de al doilea razboi mondial in Ungaria traiau cam un milion de evrei si in Budapesta erau vreo 20 de sinagogi. In timpul razboiului o mare parte au fost ucisi iar cei care au scapat au plecat din tara, astfel ca acum comunitatea evreiasca din Ungaria numara cam 10 % din cat era acum 70 de ani. Multe sinagogi au fost distruse sau au ramas in paragina. Si Marea Sinagoga a avut de suferit, dar a fost restaurata in anii 90 cu bani din donatii private. Si aici am avut ghid in engleza, dupa ce am cumparat bilete de la fetele de la ghiseu care vorbeau romaneste. In spatele sinagogii este parcul memorial, cu un arbore cu frunze de metal pe care sunt scrise numele evreilor ucisi, iar in apropiere este si muzeul evreiesc.

Pe strada Andrassy, trecuta in patrimoniul UNESCO, se remarca cladirea Operei. Imparatul Frantz Joseph a finantat constructia ei, dar cu conditia sa nu o depaseasca in marime pe cea din Viena. La orele 3 si 4 dupa-amiaza se organizeaza tururi in diverse limbi, iar ghidul nostru a fost o fata care vorbea bine engleza si oferea explicatii insotite de gesturi foarte expresive.

A urmat o scurta vizita in Piata Eroilor si in City Park. Seara aveam rezervata croaziera pe Dunare la Legenda. Aici timpul nu a tinut cu noi: s-a pus ploaia si am facut croaziera cu vaporul total acoperit iar picaturile de ploaie de pe geamuri nu te lasau sa vezi foarte bine. Vaporasul era mai mult gol, iar la bord romanii cred ca erau majoritari. Croaziera a costat mai mult decat la alte companii, dar explicatiile in romana pe care le asculti la audioghid poate merita diferenta.

	Emil Rulez - Hello Tourist!

	Found at bee mp3 search engine

Incidentele mondialului sud-african

2010-06-10T16:16:00.012+03:00

Inca din momentul in care Africa de Sud a fost aleasa ca gazda a campionatului modial de fotbal s-a pus problema sigurantei, stiut fiind faptul ca aici criminalitatea este foarte ridicata. Cat de sigura va fi Cupa Mondiala pentru suporteri, jucatori si jurnalisti?

Mai jos sunt incidentele petrecute la Cupa Mondiala, care vor fi actualizate pe toata perioada campionatului.

1 iulie - turist american impuscat

30 iunie - jaf la FIFA

20 iunie - alarma cu bomba la stadionul din Cape Town

20 iunie - explozie langa un stadion din Johannesburg

17 iunie - si Batistuta a fost jefuit

15 iunie - fotograf japonez jefuit pe strada

13 iunie - neo-zeelandezii, cu 55 000 de euro mai usori

12 iunie - delegatia Uruguayului, jefuita in timpul meciului cu Franta

12 iunie - inca doua hoteluri jefuite

10 iunie - 4 jurnalisti chinezi, victimele unui jaf armat

10 iunie - Grecii, pradati de hoti la Durban

10 iunie - Turisti englezi ucisi in accident auto

09 iunie - 3 jurnalisti iberici talhariti noaptea in camera de hotel

06 iunie - Suporteri raniti la amicalul Nigeria-Coreea de Nord

Tara fotbalului in 64 de numere

2010-06-03T23:50:00.009+03:00

Grupe

*1 221 037 km2 este suprafata

*50 000 000 de oameni traiesc aici

*79.3% sunt negri

*11 limbi oficiale

*7.3 % din teritoriu este impadurit

*12.1 % teren arabil

* 2798 km de coasta

*3408 m este inaltimea maxima

* 60 % dintre oameni inteleg ceva engleza

* 12 % din populatie e infectata cu HIV/SIDA

* 82.4 % gradul de alfabetizare

* 27 este prefixul telefonic

* 10 ore fac avioanele din Londra la Cape Town

* 8 rand costa litrul de benzina

* 9.4 rand veti primi pentru un euro

* 1487 este anul in care Bartolomeo Diaz a atins Capul Bunei Sperante

* 24 487 km de cale ferata

*37 de euro costa o calatorie cu trenul intre Cape Town si Johannesburg

* 3 capitale

* 299 de specii de mamifere

* 8 locuri in patrimoniul UNESCO

* 1840 km masoara granita cu Botswana

* 18 989 km2 are Parcul National Kruger

* 11 672 de elefanti traiesc in Parcul National Kruger

* 51.7 °C cea mai ridicata temperatura inregistrata

*10 000 de oameni mor anual pe soselele sud-africane

* 1918 este anul in care s-a nascut Nelson Mandela

* 27 de ani a stat in inchisoare Nelson Mandela

* 7 km sunt de la Cape Town la insula Robben, unde a fost inchis Mandela

* 1996 este anul in care a castigat Cupa Africii

* 83 este locul pe care il ocupa in clasamentul FIFA

* 88 460 locuri are stadionul din Johannesburg, gazda finalei

* 10 stadioane vor gazdui jocurile campionatului

* 1590 m e diferenta de altitudine maxima in Cape Town

* 2160 km are fluviul Orange

* 1994 este anul in care ia sfarsit Apartheidul

* 0.99 raportul barbati/femei

* 50.7 ani speranta de viata la nastere

* 277 miliarde $ PIB-ul

* 7.2 % inflatia in 2009

* 24 % rata somajului

* 3.2 tone - productia anuala de diamante

* 10 aeroporturi internationale

* 9.5 milioane de straini viziteaza tara anual

* 80 $ costa cel mai ieftin bilet la meciurile mondialului

* 1405 kilometri sunt intre Cape Town si Johannesburg

* 223 m are Carlton Centre, cea mai inalta cladire din Africa

* 1 metru este dimensiunea aproximativa a vuvuzelei

Optimi

* 240 milioane de ani au pesterile Sudwala, printre cele mai vechi din lume

* 1944 m e inaltimea maxima a Canionului Blyde River, singurul canion verde al planetei

* 600 de parcuri are Johannesburg, un oras foarte "verde"

* 650 de specii de pasari se gasesc la Zululand

* 1802 - anul in care a fost impuscat ultimul leu in zona Cape Town

* 150 km sunt de la Capul Bunei Sperante, la cel mai sudic punct al Africii, Capul Agulhas

* 30 355 km2 are Lesotho, enclava in Africa de Sud

* 1400 m e altitudinea cea mai joasa din Lesotho

Sferturi

*500 000 de violuri au loc anual

* 25 % dintre barbati au comis cel putin un viol

* 52 de oameni sunt omorati zilnic, conform statisticilor oficiale

* 6 % dintre turistii straini cad victime criminalitatii

Semifinale

* 14 % este TVA-ul

* 160 km/h este limita de la care conducatorul auto este arestat

Finala mica

* 1967 - anul in care a fost facut primul transplant de inima din lume (Cape Town)

Finala

* 948 m are Cascada Tugela, a doua din lume

Barcelona

2010-05-07T23:00:00.005+03:00

Primavara asta am fost trei zile la Barcelona si cu ocazia asta am vizitat-o mai amanuntit decat in cele cateva ore cat am stat in 2008. De data asta si compania a fost mult mai numeroasa, ceva mai mult de 20 de persoane. Cateva impresii:

- mi-au placut mult fantanile magice, am ajuns exact cand le dadeau drumul, te teleporteaza in alta lume.

- preturile sunt cam mari, atat la obiectivele turistice, cat si la suveniruri. Cei 10 euro dati la Casa Milla nu cred ca merita: niste forme ciudate pe acoperis, vizita la cateva paturi si toalete si obligatoria trecere prin magazinul cu preturi piperate. 17 euro pentru acvariu sau Casa Batllo sunt de asemenea prea mult!

- interesant e ca preturile la suveniruri se negociaza, majoritatea vanzatorilor fiind indieni, pakistanezi. De multe ori preturile nici nu sunt afisate, si acolo unde sunt, sunt foarte exagerate.

- atentie la tiganii romani care fura prin metrouri si nu numai, era sa ne fure de cateva ori. Nu e de mirare ca toata lumea are parere foarte proasta despre romani, au impresia ca toti sunt asa.

- cam multe santiere prin oras si cam toate bisericile sunt un santier, oricum ele sunt simple, nu au maretia celor din Italia. Sagrada o sa fie frumoasa cand scapa de macarale.

Per total, Barcelona e un oras frumos, interesant in felul sau. Vremea nu a fost tocmai cea mai favorabila, a si plouat putin, vizibilitatea era redusa, din parcul Guell nici nu se vedea marea. Daca era frumos am fi urcat si sus la Tibidabo, dar conditiile atmosferice nu ne-au permis.

Toledo - in cel mai pur stil medieval!

2010-04-01T19:50:00.012+03:00

Si plecaram din Ouarzazate si ajunseram in Marrakech, si dormiram o noapte si de dimineata luaram taxiul spre aeroport si zburaram la Madrid, si aici ploua si nu apucaram sa vedem decat muzeul Prado, dar fu bine ca fuseram studenti europeni si-l vazuram pe gratis, si ne scularam a doua zi de dimineata si plecaram spre Toledo...

Unele informatii de pe net sunt eronate sau invechite, caci autobuzele spre Toledo nu pleaca din autogara Mendez Alvaro, ci de la Plaza Eliptica. Am ales autobuzul pentru ca e mai ieftin decat trenul, am platit 4.71 euro un drum. Daca vii cu metroul nu e nevoie sa iesi din subteran, biletele se iau de la un nivel, autobuzul pleaca de la vreo doua mai sus, dar tot din subteran si daca te uiti bine in jur n-ai cum sa ratezi nici ghiseul de bilete, nici autobuzul. Drumul nu e prea aglomerat asa ca in 50 de minute ajungem in Toledo.

Toledo e un oras legendar, un oras al cavalerilor medievali, contemporani cu Don Quijote, sau stramosi de-ai sai. De-a lungul timpului orasul a fost atacat si cucerit de mai multe popoare care si-au lasat amprenta asupra sa. Astazi e invadat de turisti din toate colturile lumii care ii cotrobaie toate stradutele, dar orasul isi cere drepturile cand vine vorba de cladiri, nimeni nu poate patrunde fara sa verse ceva euro la intrare.

Ne plimbam pe stradutele inguste si inclinate pana se lasa intunericul, dam o tura prin catedrala(7 euro), incercam sa vedem o sinagoga, dar nu e gratis, asa ca renuntam. Misu si Mita se urca in turnul unei biserici de unde se vede orasul de sus, eu o iau in sus si in jos prin labirint. Nu sunt multi turisti in perioada asta, multe stradute sunt aproape pustii. Vremea e destul de frumoasa, dar ceva nori amenintatori apar la orizont. Ne ocolesc, s-or fi dus tot la Madrid, ca a plouat aproape mereu cat am stat acolo. O luam pe faleza si admiram Alcazarul si raul Tajo, e mai micut decat l-am vazut in Lisabona, aici e inca pui. Cumparam si ceva suveniruri, sunt ieftine, dam si de o vanzatoare din Romania. Peste tot sunt sabii si pistoale, mi-as lua si eu, dar nu ma lasa la aeroport cu ele. Poate altadata. Vine si seara, timpul sa plecam, nu doar din Toledo, ci din Spania. Ne intoarcem acasa. Totusi, mai avem timp de o plimbare de doua ore prin Madrid, dar bineinteles ca aici ploua, asa ca luam metroul spre aeroport unde tragem un pui de somn pe gresia cam tare, dar nu foarte rece. Dimineata decolam, dar nu ajungem prea repede acasa, caci lesina cineva la trei randuri mai in spate si facem o escala la Alghero.

Decoruri de film

2010-03-29T13:10:00.003+03:00

Ajungem pe la ora 3 dupa-masa in autogara din Ouarzazate si o pornim usor catre hotel. Avem parte de un mic soc: in autogara cateva persoane, strazile orasului aproape pustiu, tinerii ne intreaba politicos de sanatate, soferii ne dadeau prioritate. Venind dinspre Marrakech simti puternic aceasta diferenta dintre orase. Incercam sa ne indreptam catre hotel, o apucam pe o strada si tinem drept inainte, cautand bulevardul Modamed V. Dupa doua minute de mers, surpriza: suntem chiar pe Mohamed V si mergem in directia opusa hotelului. Mda, deci strada asta aproape pustie e bulevardul principal din Ouarzazate. Ajungem la hotel, usa deschisa, inauntru bate vantul. Hotelul Amlal e detinut de o familie berbera, l-am gasit pe internet cu o zi inainte de a pleca din Romania, dupa ce in prealabil cautasem doua luni fara sa gasesc ceva ieftin si bun si eram hotarati sa gasim ceva la fata locului. Dar pana la urma sansa a facut sa dau peste Hotel Amlal, 300 dh tripla, 550 cu mic dejun si cina incluse. La receptie ne intampina tatal, care nu stie engleza asa ca isi cheama fiul in ajutor. Primim cheile de la o camera de la etajul doi, ne alegem ora si felurile de mancare de la cina si o luam usor pe scarile care duc sus. Atmosfera din hotel este in nota orasului: tot ce intalnim sunt menejerele care ne adreseaza cate un "Bonjour", cu un aer ce da impresia ca n-au vazut multi vizitatori in ultima vreme, in rest, usile camerelor deschise, se pare ca suntem singurii turisti ai hotelului. Am uitat sa spun ca intre timp am vorbit si cu Ishu cu care mergem de dimineata la Studiourile Atlas, Ait Banhaddou si inca un kasbah caruia nu am reusit sa-i retin numele. Initial ne gandeam sa mergem pe cont propriu cu un taxi, dar nu stiu cat de repede si la ce pret gaseam asa ca oferta lui Ishu a venit bine. Initial ne-a cerut 500 de dirhami pentru toti trei dar pana la urma am batut palma pentru 350.

Dupa ce ne refacem cateva minute plecam sa vedem ce e prin acest oras calm, cu aer provincial. O luam de-a lungul bulevardului principal, ocazie cu care descoperim si statia de autobuze CTM si ne luam bilete de intoarcere, ajungem la Kasbah Taourirt, principala atractie turistica a orasului. Acest kasbah arata foarte exotic, se poate vizita ca muzeu in interiorul structurilor principale, 20dh, sau plimbandu-te pe stradutele pline de localnici, asta daca scapi cu bine de multimea care asteapta la intrare sa agate turistii. De cealalta parte a strazii sunt cateva magazine de suveniruri, care nu prea au clienti, asa ca daca treci pe acolo sar toti pe tine, iar langa acestea sunt scari facute pentru a te odihni si admira kasbahul.

Spre seara o luam usor spre hotel, dar pe alta parte decat venisem, asa incat vedem si moscheea principala, piata centrala si simplele cladiri caramizii de pe marginea strazilor.

Studiourile Atlas

A doua zi dimineata ne intalnim cu Ishu si plecam catre Studiourile Atlas. De-a lungul timpului aici au fost filmate peste 40 de filme, printre care: Gladiatorul, Asterix si Obelix:Misiune Cleopatra, Lawrence al Arabiei, Alexander, Babel, Kundun. Desi pe internet zice ca duminica sunt inchise, avem noroc si prindem deschis, platim 50 de dirhami si pasim printre decorurile de film, impreuna cu un ghid care ne spune ce filme au fost facute in fiecare dintre ele. Astfel ca in cateva zeci de minute ajungem in Tibet, Bethleem sau Egipt. Ne facem poze cu Abu Simbel, catapultele lui Asterix si cu avionul din Giuvaerul Nilului, dupa care pornim spre Ait Banhaddou, nu inainte de a ne opri de doua ori pe drum ca sa admiram peisajele.

Ait Bendahhou

Acest sat berber te pune fata in fata cu Marocul pe care l-ai vazut in filme. Nu seamana cu acel Maroc, ci este acel Maroc! Aici au fost filmate secvente din zeci de filme, ce s-a inceput in studiourile Atlas, s-a continuat aici. Poate cea mai importanta este arena din filmul Gladiatorul. Acest sat fortificat dateaza din urma cu 400 de ani si era situat langa ruta caravanelor ce parcurgeau drumul dintre Sahara si Marrakech. Acum este parte a patrimoniului UNESCO si o importanta atractie turistica a Marocului. Ca sa ajungem in Ait Banhaddou avem doua variante: ne descaltam si trecem raul pe jos sau luam magarul pentru vreo 10 dirhami. O alegem pe prima si facem cunostinta cu racoarea apei, totusi in partea asta raul e lat si apa nu ne trece de glezne. Dupa ce ne incaltam o luam pe stradute si urcam pana in varful dealului, de unde privelistea e splendida.

Cum sa nu traversezi un rau

Vine si vremea sa ne intoarcem si sa pornim spre destinatia urmatoare, la vreo 5 kilometri distanta, pe care urmeaza sa-i parcurgem cu masina. Trebuie sa ne descaltam din nou si sa trecem raul in partea cealalta. Ishu vrea sa-l trecem mai repede asa ca ne cocotam pe o stanca ca sa trecem pe unde e mai ingust. El o ia in fata si traverseaza primul, doar ca instantaneu il vad cu apa pana la gat si ducandu-se la vale purtat de curent. Dupa zece metri reuseste sa iasa la mal, plin de apa si usor inghetat. Noi, nefiind prea doritori de o baie marocana la mijloc de februarie, abandonam trecerea si cautam un loc mai lat al raului, prin care reusim sa trecem cu bine. Nu acelasi lucru se poate spune despre Mitza care n-a mai avut curaj sa treaca si s-a dus ma caute o trecere mai usoara in susul raului. M-a pufnit rasul cand l-am vazut cu o bucata de trestie in mana, cercetand adancimea apei :)) Pana la urma s-a intors pe unde am trecut prima data, iar noi am plecat la masina cu Ishu, infofolit in geaca lui Mishu. Hazlie intamplarea, numai ca am fost nevoiti sa abandonam vizitarea kasbahului la care urma sa mergem si ne-am intors in Ouarzazate. Sincer ma asteptam ca Ishu sa ne mai dea ceva inapoi fiindca nu ajunsesem sa vedem tot, dar n-a fost asa. Seara si dimineata urmatoare ne-am mai plimbat prin Ouarzazate, iar la pranz am luat autobuzul spre Marrakech.

Doi ani de vacanta

2010-03-25T23:10:00.005+02:00

Asta seara ma apuca cheful de statistica. Totul a inceput in vara lui 2008 cand am fost intr-un circuit Roma-Barcelona-Lisabona-Madrid-Casablanca-Marrakech. Dupa o pauza de cateva lui, in martie 2009 am fost la Venetia, iar o saptamana mai tarziu la Berlin si Stockholm. In vara am ales Turcia , cu trenul: Istanbul si Cappadocia. In toamna a urmat Roma pe indelete, iar in februarie anul acesta am explorat Marocul (Tanger-Rabat-Marrakech-Ouarzazate-Ait Benhaddou), incadrat de Bergamo inainte si Marid si Toledo dupa. Acum doua zile m-am intors de la Barcelona.

Ideea de baza e ca se poate calatori foarte usor low-cost, 70% din bugetul de calatorii a fost asigurat de bursa de student(250 lei lunar).

Iata ce spune statistica in materie de cazare:

Barcelona 1 x 28.5 Hostal Subirates

Lisabona 3 x 22.5 Hotel Residencial Saldanha

Casablanca 1 x 8 Hotel Terminus

Marrakech 1 x 11 Hotel Atlas

Venezia 2 x 20 Hotel Alla Giustizia

Berlin 2 x 20 Hotel Best Western Ost

Istanbul 3 x 17 Hotel Inter Topkapi

Goreme 2 x 12.5 Pension Anatolia

Roma 3 x 17 Hotel Metro

Tanger 1 x 20 Hotel Rembrant

Marrakech 4 x 8 Hotel Atlas

Ouarzazate 2 x 10 Hotel Amlal

Madrid 1 x 13 Hostal Panizo

Barcelona 3 x 23.5 Hotel Rubens Catalonia

Pret mediu pe noapte: 16.4 €

Iata ce spune statistica in materie de zboruri:

Bucuresti-Roma 25 € Wizzair

Roma-Barcelona 22 € Ryanair

Barcelona-Lisabona 30 € Clickair

Lisabona-Madrid 23 € Easyjet

Madrid-Casablanca 25 € Easyjet

Marrakech-Madrid 25 € Easyjet

Madrid-Bucuresti 40 € Easyjet

Bucuresti-Venezia 10 € Wizzair

Venezia-Bucuresti 10 € Wizzair

Bucuresti-Berlin 18 € Germanwings

Berlin-Stockholm 0.01 € Ryanair

Stockholm-Berlin 0.01 € Ryanair

Berlin-Bucuresti 18 € Germanwings

Timisoara-Roma 7 € Wizzair

Roma-Timisoara 7 € Wizzair

Timisoara-Bergamo 7 € Wizzair

Bergamo-Tanger 2 € Ryanair

Marrakech-Madrid 5 € Ryanair

Madrid-Bucuresti 21 € Easyjet

Timisoara-Barcelona 17 € Wizzair

Barcelona-Timisoara 17 € Wizzair

Pret mediu pe zbor: 15.7 €

Prin Muntii Atlas

2010-03-15T21:45:00.004+02:00

Pe 20 februarie ne-am prezentat de dimineata la autogara din Marrakech, iar agentul firmei de la care am luat bilete ne-a condus la autobuzul nostru, tras la peronul 6. Cum venisem primii, ne-am asezat unde am vrut, pe partea stanga pentru a admira privelistea muntilor. Intr-adevar, cand pleci din Marrakech trebuie sa te asezi pe stanga, iar la retur pe dreapta, caci cei de pe partea opusa au vedere direct in blocurile de stanca pe o mare parte a drumului. Usor-usor autobuzul s-a aglomerat, insa majoritatea erau localnici, in afara de noi mai erau doar doua turiste. Garile sunt cel mai bun loc de a agata turistii, iar in Marrakech cu atat mai mult. Pana si in autobuz incercau doua persoane sa ne convinga sa mergem cu ei in desert, iar pe una dintre turiste au convins-o. Interesant faptul ca si un strain racola turistii. Ne-a abordat cand am iesit din Djemaa el-Fna. Blond, cu o engleza care dovedea ca nu e englez, ne-a spus ca e in cautare de oameni care sa mearga cu ei in desert. Apoi peste o jumatate de ora a venit in autobuzul nostru si ne-a propus acelasi lucru.

De cum s-a facut ora 10 autobuzul a luat-o din loc. Prima parte a drumului am facut-o traversand periferiile orasului care s-a extins pana aproape de munti. Am vazut din avion la plecare suprafete uriase cu cartiere rezidentiale abia construite. Am trecut pe langa terenuri de golf si aproape de circuitul care gazduieste nu stiu ce cursa de masini. Incet-incet au aparut dealurile maroniu-rosiatice, impadurite pe unele suprafete, iar in departare se vedeau din ce in ce mai semete piscurile albe. Muntii Atlas se vad si din Marrakech, dar vazuti din Ouarzazate sunt de-a dreptul splendizi. E un amestec intre pamantul rosu si varfurile albe ale muntilor ce ma faceau sa ma simt undeva in Himalaya.

Am inceput sa urcam, autobuzul mergea incet, curbele erau peste tot, iar panta din ce in ce mai abrupta. Ca sa nu mai spun ca la un metru de drum se casca o vagauna ce ajungea uneori la sute de metri adancime. Trebuie sa fii foarte prudent pe drumurile astea, un mic derapaj nu te duce in sant, ci intr-o prapastie ce probabil iti va fi fatala. Pe marginea drumului se vedeau multe cascade, mai mici sau mai mari, iar in zonele ceva mai putin accidentate, palcuri de case specific marocane. Fie din cauza altitudinii(am ajuns la peste 2200 de metri), fie din cauza zgaltaielii, atat la dus cat si la intors am avut perioade in care mi-a venit putin rau. Am oprit pe la jumatatea drumului pentru aproape o jumatate de ora. Opririle astea mi-au facut bine, la intoarcere m-am tratat si cu un kilogram de portocale. Dupa oprirea asta vine partea cea mai inalta a soselei, totusi cu mult sub inaltimea maxima a acestor munti care ating 4167 de metri in Varful Jbel Toubkal. Peste tot era zapada, dar peste doua zile, la intoarcere, o mare parte se topise.

Am ajuns in Ouarzazate dupa aproximativ cinci ore. La intoarcere am luat bilat la compania CTM, probabil cea mai mare din Maroc. Cei 200 km pana in Marrakech i-am parcurs mai repede decat la dus, cu tot cu oprirea din munti am facut putin peste patru ore.

Cum sa castigi 800 de lei la Campionatul Mondial

2010-03-13T19:33:00.003+02:00

Pui in joc 200 de lei. Ca sa castigi 800 de lei este suficient ca Argentina sa invinga Nigeria, iar Germania sa bata Australia!

Detalii tehnice:

1) Iti faci cont pe bet365. Depui 200 de lei, iar ei iti vor da bonus inca pe atat. Ai 400 de lei. Ca sa poti retrage banii trebuie sa pariezi cumulat 1200 lei pe cote de minim 1.5 .

2) Bagi cei 400 de lei pe Argentina-Nigeria 1

400*1.66 = 664 lei

3) Dupa ce castigi bagi imediat cei 664 lei pe Germania-Australia 1

664*1.61=1069 lei

In acest moment ai castigat 869 lei. Inca nu poti sa-i retragi, mai ai de pariat 136 lei pe cote de minim 1.5

Gasesti un meci, poate mai multe, pe care sa rulezi cei 136 lei. Presupunand ca la unele pierzi, la unele castigi, ramai tot cu 869 lei castigati (1068 in cont).

Recomand citirea cu atentie a conditiilor bonusului.

Edit 13-06-2010:

Argentina-Nigeria 1-0

Germania-Australia 4-0

Ploi de Marrakech

2010-03-11T19:06:00.004+02:00

Ajungem in Marrakech in jurul orei 23, cu o ora intarziere fata de ora programata. De pe peron o luam in fata spre noua gara, care acum doi ani nu era inca deschisa. E ultra moderna, mai ceva ca un aeroport, marocanii o duc bine cu infrastructura. Iesim afara cu gandul de a lua un taxi, dar decisi sa nu platim mai mult de 30 de dirhami pentru asta; totusi, fiind noapte si picurand usor, ma gandesc ca vor incerca sa ne ia un pret mare. In fata garii, nenumarati taximetristi se reped in haita asupra turistilor, doi dintre ei sar pe mine. Se cearta care sa inhate prada - adica eu. Eventualul castigator imi cere 50 de dirhami, ii zic 20; cu concurenta aflata in spatele lui, e nevoit sa accepte. Asta pana ajungem la masina, cand incepe repriza a doua de negociat: vrea 30 de dirhami, ca suntem trei. Pana la urma ramane la 25 si plecam spre Djemaa el-Fna. Gasim piata nebuna la fel de nebuna cum o stiam, dar la ora asta tarzie nu avem timp sa o admiram si mergem spre Hotel Atlas, unde avem rezervare. Am fost cazat si in 2008 aici asa ca nu m-am mai chinuit sa imi scot o harta. Dar nu e bine sa nesocotesti labirinturile Marrakechului si acum suntem nevoiti sa simtim asta pe pielea noastra. Nici urma de Hotel Atlas, straduta pe care credeam ca e da de fapt intr-o parcare. Apelam metoda de avarie: intrebam pe cei din jur. habar n-au de un astfel de hotel, dam sa plecam, dar ne cheama inapoi dupa ce intreaba pe cineva care stie si care ne conduce pana la hotel si, surpriza, nici nu ne cere bani pentru asta. Pentru 250 de dirhami avem o camera tripla, cam mica, dar nu ne trebuie mai mult.

In dimineata zilei urmatoare ne oprim direct la o taraba cu suc de portocale. Pretul normal e de 3 dirhami, dar trebuie intrebat inainte, pentru ca de multe ori pretul nu e afisat si nu e exclus ca dupa sa ceara mai mult. O luam apoi prin souk si ne afundam in medina in cautarea tanneriilor colorate si urat mirositoare. Magazinele cu produse turistice se termina destul de repede si mai departe intalnim vanzatori de frunte si legume, produse alimentare si alte lucruri necesare localnicilor.

Turisti nu prea mai zarim, sunt doar localnici. Prin mijlocul medinei trebuie sa fie Muzeul Marrakech si Madrasa Ben Youssef, dar se pare ca noi nu mergem spre centru, caci nici urma de asa ceva. Evident, nu stim unde suntem, dar incercam sa mergem spre nord, uitandu-ne dupa soare. Aflam ca am ajuns unde trebuie cand un vanator de turisti se ofera sa ne arate locurile in care se prelucreaza pielea animalelor. Sunt undeva pe lateralele drumului pe care mergem si nu stiu daca ar fi fost usor sa intram de capul nostru. Intram, ne uitam, fotografiem, ne mai explica vanatorul cate ceva. Muncitorii nu sunt foarte incantati de prezenta noastra, unii refuza sa fie fotografiati. Mirosul urat exista, nu excesiv, dar vanatorii se ocupa de vanat, oferindu-le cateva fire de menta pentru mai multa prospetime. Si cum trebuie sa vedem si ce se face din pielea prelucrata, ajungem la un magazin, de unde nu cumparam nimic, ceea ce-l cam nemultumeste pe ghidul nostru. Ajungem la punctul culminant, rasplata sa: ne cere 100 de dirhami dar sfarsim prin a-i da 50, in mod normal mai mult decat suficient pentru cele 15 minute. El considera altceva, pleaca nemultumit, iar noi o luam inapoi spre piata.

Pretentiile taximetristilor pentru a ne duce la gradinile Majorelle sunt exagerate asa ca o luam pe jos, motiv sa vedem ce mai e prin Cyber Park. Se pare ca sunt monitoare gratis cu internet, dar toate fiind ocupate, ne multumim cu wi-fi-ul de pe telefonul lui Miţă. Nori de un albastru inchis ne prevestesc ploaia ce va urma si ne grabesc spre eventualul adapost din gradini. Imediat cum ajungem se pune si ploaia, asa ca de data asta admir cactusii si bambusii dintr-o alta perspectiva. Muzeul din interior e inchis pentru renovare, dar sunt niste sali acoperite langa el unde ne putem adaposti. Dupa o lunga asteptare prindem un moment in care picaturile se raresc, dar nu dupa mult timp o iau de la inceput. Ne-a udat destul si pare ca nu-i ajunge, asa ca ne bagam in autogara, de unde sfarsim si prin a cumpara biletele spre Ouarzazate. Dupa aproape o ora curcubeul pare ca isi cere scuze pentru ca ne-a facut fleasca si ne promite soare in viitor ca sa ne uscam. Seara se pune o vijelie care le cam ia acoperisurile celor ce vand mancare in piata, si sperand ca nu i-a alungat ne ducem si noi sa le incercam mancarea dupa ce se mai calmeaza vremea. Se mananca ieftin in Djemaa el-Fna, cu 20-40 de dirhami portia.

A doua zi plecam spre palatul Bahia pe care in 2008 l-am ratat din cauza siestei de pranz, de care ne lovim si acum la palatul Badii. Ne indreptam spre mormintele Saadinilor, dar aflam ca si acolo functioneaza siesta. Dar revenim mai pe seara dupa ce plecam din nou in cautarea muzeului Marrakech si a madresei. De data asta le gasim, urmand harta de pe Google Earth, dar nu inainte de a trece prin piata mirodeniilor, de unde imi mai cumpar niste camile cu 10 dirhami si admiram niste cameleoni. 60 de coco platim pentru un bilet comun pentru cele doua obiective, plus bonusul de intrare la niste ruine neinteresante.

Revenim la obiectivele inchise la pranz, dupa ce ne refacem fortele cu o shaworma la farfurie (40 dh), si la mormintele Saadinilor ne postam mai bine de o jumatate de ora la o coada, ca sa vedem 30 de secunde unde sunt ingropati. Se cam supara pe noi si ne mai trimit o rafala de ploaie. Insa Allah e mare si ne lasa sa ne adapostim langa o moschee de-a lui, ne trimite din nou curcubeul, de data asta mai mare si mai frumos, si de aici inainte ne da vreme frumoasa cat timp suntem in tinuturile sale. Dupa ce vedem si ruinele palatului Badii, ne refugiem in piata nebuna sa urmarim cantaretii, pescuitorii de sticle, imblanzitorii de serpi si povestitorii fantastici.

Proteste la parlament

2010-03-03T20:00:00.000+02:00

Ajunsi la gara, am cumparat biletele spre Marrakech si fiindca mai aveam ceva mai mult de o jumatate de ora pana la plecarea trenului am iesit in parcul din fata garii. Cladirea parlamentului marocan se afla la cativa pasi de gara si in jurul ei o masa de oameni parea ca se pregateste pentru o manifestatie. Deodata au inceput sa scandeze ceva, initial am crezut ca e vreo sarbatoare regala si venisera sa ia parte la ea, dar in scurt timp s-a dovedit ca e cumva pe dos pentru ca au blocat bulevardul si fortele de ordine au inceput sa le care lovituri.

Pentru ce protestau, n-am inteles. M-am infiltrat prin multimea de curiosi care se adunase sa vada rezultatul razmeritei si am tras cateva poze si filme, pana in momentul in care a venit una bucata forta de ordine sa imi zica sa bag aparatul in buzunar. N-am mai apucat sa vad deznodamantul pentru ca se apropia ora plecarii trenului si nu aveam de unde sa stim ca va intarzia o jumatate de ora.

Incursiune blitz in capitala Maghrebului

2010-03-02T14:00:00.007+02:00

Am ajuns in Tanger pe o vreme urata, motiv pentru care pilotul a dat cateva ture orasului inainte de aterizare. Februarie e o luna ploioasa pentru Maroc, prin nord erau inundatii mari. Am schimbat bani in aeroport dupa ce l-am trezit pe functionarul care dormea dus si am luat un grand taxi pana la hotel pentru 120 de dirhami. Am dat o mica tura prin oras seara, iar a doua zi ne-am trezit devreme si am luat un taxi pana la gara; seara urma sa fim in Marrakech. Poate din cauza inundatiilor, poate din alt motiv, ni s-a spus ca trebuie sa luam autobuzul Supratours pana in Kenitra si de acolo trenul spre Rabat.

Datorita acestui fapt am ajuns in capitala cu o ora mai devreme decat era trecut in orarul de pe internet si in cele sase ore pe care le aveam la dispozitie am incercat sa vedem punctele esentiale ale Rabatului. Mi s-a parut un oras ceva mai civilizat, mai modern si mai linistit decat celelalte mari orase marocane. Trenul ne-a lasat fix in centrul orasului. Am luat-o in jos pe bulevardul-parc in directia oceanului. Dupa parlament si alte cladiri oficiale am intrat in partea veche a orasului, in medina colorata unde toti vindeau cate ceva, dar fara acea agresivitate specifica altor locuri. Oceanul ne-a intampinat cu ape tulburi si valuri uriase, n-am mai vazut pana atunci apa marii atat de maronie, iar valurile erau numai bune pentru surferi, era si o scoala pentru ei pe faleza.

Kasbah Oudaias a fost urmatoarea tinta, cu locuinte vopsite in alb-albastru. Intrarea e gratuita dar ca mai peste tot in Maroc, in locatii turistice labirintice, au sarit pustii locului cum ca in directia in care mergem noi e inchis si ca stiu ei drumul cel bun. Inselaciuni de-ale locului ce trebuiesc ignorate! Ceva mai jos de kasbah sunt niste gradini interesante, populate cu pisici si cu o fabricanta de tatuaje cu henna. De aici se vedea turnul Hassan spre care am pornit traversand inca o portiune din medina. Doi ostasi, imbracati frumos si calare pe cai albi stateau postati la intrarea in curtea monumentelor. Turnul Hassan s-a dorit a fi cel mai mare minaret din lume in momentul inceperii constructiei (1195), dar intre timp sultanul care ordonase construirea mosheei a murit si turnul a ramas cu jumatate din inaltimea proiectata. In partea opusa turnului se gaseste mausoleul lui Mohamed al V-lea, ingropat aici impreuna cu cei doi fii ai sai. El este pentru marocani un fel de Ataturk pentru turci. Nu stiu daca la fel de iubit, dar macar la fel de pomenit. Strazi, aeroporturi, universitati au fost botezate cu numele sau. Aproape in orice oras din Maroc e o strada care-i poarta numele si de obicei aceea e bulevardul principal.

Am oprit un taxi pe strada si am pornit-o spre Cellah. Pronuntia mea n-a fost inteleasa de sofer, un adevarat abdelah cu barba mare, asa ca poza facuta paginei de pe wikipedia mi-a fost folositoare. Cellah e un sit arheologic, ruinele unui oras roman si locul in care s-au instalat mai tarziu contemporanii dinastiei Almohad, in prezent vizitat de turistii straini si populat de berze. Am platit intrarea de 10 dirhami si am coborat in jos prin parculet, printre cactusi si ruine. Cum ora plecarii trenului de Marrakech se apropia, de la Cellah am luat-o spre gara pe langa palatul si moscheea regala, pe o strada plina cu portocali, loc prielnic pentru Miţa sa se convinga ca nu-s bune de mancat.

Inainte sa parasim capitala am avut parte de un spectacol mai putin placut. Detalii maine.

Bergamo

2010-02-28T14:54:00.002+02:00

In drumul nostru spre Maroc am facut o escala de cateva ore la Bergamo, timp in care am luat autobuzul si am vizitat Città Alta - orasul de sus. E partea medievala a orasului, cu stradute inguste, situata la peste o suta de metri inaltime fata de orasul de jos si la care se ajunge cel mai usor cu funicularul.

Am aterizat pe aeroportul Orio al Serio la ora 8 dimineata, usor adormiti, dar tinuti in priza de frigul de afara; nu erau mai mult de doua-trei grade la orele diminetii. Am luat cu 3.5 euro un abonament pe o zi, valabil si pentru autobuzul spre aeroport. Simplele bilete pentru a ajunge in oras si apoi la aeoport costau vreo 3.2 euro, asa ca pentru inca 30 de centi aveam la dispozitie intregul transport in comun al orasului. Ne-a folosit pentru a urca si cobori cu cele doua funiculare, precum si la intoarcere, cand n-am nimerit aeroportul si a trebuit sa luam autobuzul inapoi pentru doua statii.

Peste tot prin Bergamo trece autobuzul 1, numai ca acest 1 se imparte in 1A, 1B, 1C, poate si altele. Cateva dintre ele fac legatura cu aeroportul, pe cai mai mult sau mai putin ocolite. Am coborat la statia funicularului pentru a ne urca cu el in orasul de sus. Ora diminetii si frigul nu prea scoteau lumea afara din casa, stradutele vechi si inguste, uneori alunecoase, erau aproape pustii. Pe stradutele astea ne-am plimbat noi ceva timp, am trecut prin piata centrala a orasului de sus, Piazza Vecchia, am facut poze de la inaltime orasului de jos, iar spre final ne-am incalzit intr-o pizzerie si am urcat si mai sus cu funicularul San Vigilio. Aici se gasesc zidurile unei cetati, care ne-au intampinat cu cativa fulgi de zapada.

Bergamo seamana intr-o oarecare masura cu Toledo. Asa ca inceputul si sfarsitul excursiei noastre au fost simetrice, intre cele doua orase medievale fiind incadrat exoticul Maroc.

Transcontinentalul de 2 euro

2010-02-16T17:41:00.001+02:00

Deltaplanul care ne-a trecut balta pana in Africa ne-a cerut doar 2 euro. Ca cica e criza, nu prea mai are lumea bani si oricum le mai ramasesera cativa litri de carburant pe fundul unei canistre de la zborul anterior. Avea el putina rugina, da' au mai pus niste apa ca nu prea era de ajuns. Ne-au asigurat ca ne va ajunge sa urcam sus, la coborare mai vedem noi, dar aici avem un aliat de soi, gravitatia. Am platit direct la sofer, Ryan il chema, aka Domnu' Moca, era coada ca toti aveau hartii de cinci euro si soferu n-avea rest. Ne-a trimis la magazinul de la coltul pistei sa schimbam. Astia din Bergamo nu prea stiau ce e aia prioritate cand esti pe zebra, era sa ma ia unu cu aripa. Pana la urma am schimbat si ne-am intors intr-o fuga spre locul de decolare. Halal sofer! Uitase de noi, noroc ca i-am facut semn cu mana si a oprit. Acum partea nasoala e ca se ocupasera toate locurile bune, aveam de ales intre partea stanga din coada, langa niste rozatoare(hamsteri, porci de guineea, nush ce erau ca nu prea-i cunosc) si cotetele de gaini de pe aripa dreapta. Am ales varianta a doua, desi cam mirosea si auzeam numai Cotcodac! si Cucurigu!, macar erau pasnice!
Dupa ceva timp am avut parte de niste zdruncinaturi de am crezut ca se rupe dracia in doua! Nenea soferu intrerupe populara, zice ca ii pare rau, nu e vina lui, a dat de niste goluri de aer si n-a putut sa le ocoleasca. Asa le zice la gropi pe-aici. Partea buna e ca s-au ouat gainile de frica si avem ce manca, ca zgarcitii astia nu ne dau nici apa gratis!
Am uitat sa spun, aveam si insotitori de bord, doua cucoane si un cucon, mai mult se ocupau de gaini decat de pasageri. Cand a bubuit motorul de pe partea stanga nici n-au deschis geamul sa se uite, ca cica le-a mai ramas unul, de-aia au doua. Ma rog, cam delasatori.
Pana la urma am ajuns cu bine, ne-a lasat cam departe de cladirea principala, ca nu prea-i mergeau franele si a oprit tocmai pe camp.
Cam 2 euro dau si din Craiova pana la tara, in Preajba de Padure. Dar sunt numai 44 de kilometri! Pai nu se mai poate asa ceva, traversez doua strazi si o padure, nu Mediterana!

Unde sa calatoresti in extrasezon

2010-01-25T05:00:00.008+02:00

Toata lumea pleaca buluc in concediu vara, de Paste sau de Craciun. Rezultatul: aglomeratie si preturi mari. O solutie de luat in seama este sa pleci in vacanta in afara acestor perioade, dar asta depinde de locatie, de mijlocul de transport si de timpul liber. Nu poti sa te duci sa faci plaja in noiembrie in Turcia si nici sa vizitezi Malaysia in timpul musonului, in schimb poti foarte bine sa vizitezi un oras toamna sau primavara.

Orasele europene pot fi vizitate fara probleme in extrasezon, in special cele din zona mediteraneana, unde temperaturile se mentin peste 10 grade chiar si in mijlocul iernii. Un avantaj major este biletul de avion. Sunt o multime de companii low cost si toate se intrec in oferte. 30 lei Timisoara-Roma, 1 euro Milano-Paris sau Berlin-Stockholm, nu sunt pasari rare. Hotelurile fac si ele un discount gras fata de perioada de varf.

120 de euro costa sa pleci 3 zile in Barcelona, Roma, Venetia, Berlin, Madrid si probabil multe altele. Asta cu putina vanatoare de oferte la avion si cazare. Pe primele patru le-am experimentat chiar eu.

Pentru cine vrea un loc exotic, exista numeroase variante. Asa cum am mai scris, Marocul este destinatia exotica in care e cel mai ieftin de ajuns. Iar daca e extrasezon, companiile aeriene pot avea preturi incredibile. Cat costa un bilet de avion Romania-Maroc? Pai 9 euro! Suna a oferta de genul 9 euro+taxele de aeroport, dar nu e asa, e oferta cu care ma duc eu pe 16 februarie: Timisoara-Bergamo(30 lei, Wizzair) + Bergamo-Tanger(2 euro, Ryanair).

Orientul Apropiat e o alta destinatie de mers in afara perioadelor de varf si nici Egiptul nu face exceptie. Aici e de stat cu ochii pe Tarom sau pe Malev pentru ca baga uneori oferte pe la 150 de euro dus-intors.

Dar extrasezon nu e niciodata! Cand la noi ninge, in taramurile exotice poate fi perioada de varf. Asia de S-E este o destinatie magica in care oricine ar trebui sa ajunga macar odata in viata. Nu mai e atat de scump sa ajungi acolo(500 euro), iar odata ajuns, preturile sunt mici.

Pentru ca nici vara nu poti sta acasa, planifica-ti calatoriile astfel incat vara sa te duci in destinatiile pentru care ai folosi trenul sau autobuzul, fiindca preturile raman aceleasi indiferent de sezon. Poti alege Turcia, Grecia, Croatia ori Budapesta, Viena, Praga... Recomand Turcia, am fost vara trecuta, e o tara extrem de frumoasa si de primitoare. Cappadocia si Istanbulul te vor incanta cu siguranta!

Stiati ca...

...un hotel de 4 stele in Praga poate costa 12 euro?

...Ryanair baga periodic oferte cu zboruri gratis?

...trenul Bucuresti-Istanbul costa 70 de euro daca ai sub 26 de ani?

...o plimbare cu vaporul pe Bosfor timp de 3 ore costa 10 euro?

...OrangeWays e o companie de autobuze cu care poti ajunge ieftin in centrul Europei?

Articolul face parte din prima editie a "Travel Blog Carnival" care a avut ca subiect calatoritul in extrasezon. Iata si celelalte materiale pe aceeasi tema:

Bataafse Cocktail
Cand sa calatorim: in sezon sau in extrasezon?
Extrasezon pentru noi / plin sezon pentru ei
Revelion la mare?
Sezonul: de ce te fereşti nu scapi
To be or not to be off-season?
Tunisia - o vacanta la plaja in extrasezon
Turismul în extrasezon – de multe ori o variantă mai bună
Unde sa calatoresti in extrasezon
Vacanta contra curentului
Vacanta (si) la job
Vacanta perfecta in extrasezon

Cazarea intre Capul Horn si Peninsula Kamceatka

2009-12-20T20:18:00.009+02:00

Orice calator trebuie sa aiba in vedere problema cazarii oriunde s-ar duce. In majoritatea locatiilor sunt sute de variante de cazare, iar calatorul trebuie sa aleaga una. Cum face?

De cand cu era internetului calatoritul a devenit din ce in ce mai usor. De aici poti afla informatii despre cele mai indepartate colturi ale lumii, cele mai bune oferte si poti vedea fotografii din locurile respective. De aici pornesc doua mari directii pe care le poate urma un descoperitor al lumii: fie cauta pe internet, fie se duce si cauta la fata locului fara sa aiba o idee in prealabil.

Varianta orbeasca

Se preteaza pentru tarile mai sarace, ca cele din nordul Africii, mare parte din Asia, in special cea de Sud-Est, America Latina. Ai o mai mare libertate de decizie, poti sa vezi camerele inainte de a te caza, iar referitor la pret poti gasi mai ieftin decat pe net. Cele mai ieftine cazari posibile nu sunt afisate pe internet, dar gasirea lor necesita timp si rabdare. In majoritatea Europei nu se merita folosirea variantei orbesti pentru ca la receptie intotdeauna preturile vor fi mai mari decat cele afisate pe internet. Exceptie fac anumite locatii din Balcani sau alte pensiuni uitate de lume. Un exemplu bun din Europa la care nu se merita rezervat inainte este orasul Kotor, din Muntenegru.

Varianta rezervarii pe internet

De multe ori cea mai ieftina varianta si intotdeauna cea mai comoda. Tot ce iti trebuie e un card cu care sa platesti sau sa garantezi rezervarea. Pe site-urile specializate poti vedea detalii despre hotel, facilitati, fotografii, parerile altora. Alegi in functie de ce vrei de la un hotel. Mie de obicei nu-mi trebuie mai mult de un pat curat, eventual baie proprie, apa calda si mic dejun. Pana acum eu n-am platit mai mult de 30 de euro la un hotel si nici nu vreau sa o fac prea curand. Ar fi bani dati inutil pentru ca oricum in camera stau doar ca sa dorm.

Preturile in lume variaza foarte mult, cea mai ieftina camera pe net am gasit-o in Siem Reap, Cambodgia: 1.74 euro de persoana in camera dubla(cica au si baie proprie si locatie centrala) la Number 9 Guesthouse. De cea mai scumpa n-are rost sa zic nimic, nici nu stiu care e si nu e pentru oameni normali, nici la buzunar, nici la cap.

Eu folosesc in special doua site-uri de cazare: booking.com si hostelbookers.com. Primul merge folosit in special in Europa, dar nu numai, iar cel de-al doilea merge folosit mai ales in afara batranului continent. Dar e posibil ca ofertele cele mai mici sa fie in alta parte asa ca merita verificate:

pleaca.ro - cauta cele mai mici preturi prin zeci de site-uri specializate.

Wikitravel - prin informatiile complete pe care le ofera de obicei, includ si locuri de cazare, unele cu pagini web.

Lonely Planet(carte) - ghidul calatorului independent - au pentru toate locatiile ofertele cele mai bune de cazare, cu numere de telefon si adresa. Multe carti pot fi vizualizate online pe un simplu search pe google books, dar multe pagini sunt restrictionate.

Trip Advisor este cel mai bun loc pentru a verifica hotelul ales. Aici utilizatorii posteaza comentarii, dau note si adauga poze.

Preturi pentru principalele orase europene, de persoana, in camera dubla, conditii decente, extrasezon:

Malta, Praga, Budapesta - 10 euro

Lisabona, Istanbul, Atena, Cracovia, Insulele Canare - 15 euro

Roma, Madrid, Berlin, Londra, Venetia, Amsterdam, Viena - 20 euro

Paris, Barcelona - 25 euro

Oslo, Stockholm, Helsinki, Moscova - 35 euro

In tari ca India, China, cele din Sud-Estul Asiei, Nordul Africii, un buget de maxim 10 euro de persoana ar trebui sa fie suficient. Si in America Latina sunt multe locatii cu preturi asemanatoare. De multe ori preturile mici la cazare sunt compensate de costurile transportului pana acolo, iar in Europa poti da pe avion mai putin decat pe o noapte de cazare. Dar asa e lumea, diversa, frumoasa.

In functie de locatie, cu aceiasi bani se poate sta la un hostel cu baie comuna, sau la un hotel de 5 stele. In unele parti poti dormi cu banii care nu ti-ar ajunge in alta parte nici sa cumperi un breloc.

Varianta agentiilor de turism nici nu o mai iau in calcul, este pentru cei care fac turism, in niciun caz calatorii.

Hostel Stockholm, 60 euro:

Hotel 5* Wuhan, 40 euro:

Inapoi in Africa!

2009-12-06T20:48:00.003+02:00

DAY 1 - 16 februarie

Ajungem cu trenul in Timisoara la 4:15. Asta e ora oficiala pe care o afisaza CFR-ul. Practic, va avea intarziere. Daca aceasta va fi sub doua ore luam un taxi si o taiem spre aeroport. Daca va avea mai mult, verificam cand e urmatorul tren spre Craiova. Avionul pleaca spre Bergamo la 7:20 si aterizeaza la 8. Ryanairul spre Tangier decoleaza la 15:00, pana atunci vizitam Bergamo. Pe la 16:30 dam nas in nas cu Africa. Tangierul e mai mult un loc bun de aterizat pentru ca timpul nostru e limitat. In caz ca mai e cineva apt, dam o tura prin oras.

DAY 2 - 17 februarie

La 8 dimineata o taiem spre Marrakech cu trenul. Ajungem seara tarziu pentru ca ne oprim pret de 5 ore in capitala Rabat.

DAY 3 - 18 februarie

Marrakechul povesteste...

DAY 4 - 19 februarie

Marrakechul povesteste...

DAY 5 - 20 februarie

Luam un autobuz si traversam Muntii Atlas. Ne oprim la portile Saharei, in Ouarzazate.

DAY 6 - 21 februarie

Ouarzazate - incercam sa ajungem la Aït Benhaddou, eventual Studiourile Atlas si plimbare cu ATV-ul.

DAY 7 - 22 februarie

Ne intoarcem in Marrakech pentru ultimele povesti din Djemaa el Fna.

DAY 8 - 23 februarie

Zburam de dimineata la Madrid si pana seara tarziu vedem sau revedem cat putem din oras.

DAY 9 - 24 februarie

Toledo ne asteapta cu portile deschise!

Seara luam metroul spre aeroport.

DAY 10 - 25 februarie

La 4:30 se deschide check-in - ul la Easyjetul spre Bucuresti. Ajungem in Craiova dupa lasatul intunericului.

Evident, toata treaba e low cost, vreo 180 de euro cu totul. Nu-i asa ca Marocul e tara exotica in care e cel mai ieftin sa te duci?

Sa inceapa spectacolul!

2009-12-05T20:55:00.006+02:00

Ieri s-a dat startul la nebunia Campionatului Mondial de Fotbal, chiar daca mai sunt luni bune pana sa inceapa. Un asemenea campionat inseamna spectacol si bucurie, a depasit de mult barierele fotbalului. Mai ales acum cand gazda competitiei e Africa de Sud, care ofera in plus o aura mare de tot de exotism. O tara din Africa! O tara periculoasa, colorata si atat de frumoasa! Prima data cand am inceput sa ma gandesc serios la calatorii a fost in vara lui 2007 si fara sa am o idee clara despre tara, preturi si toate cele am zis ca o sa ma duc in 2010 in Africa de Sud in timpul campionatului. Am renuntat dupa ce am vazut ca e o tara mai periculoasa decat imi imaginam, e mai scump decat credeam, si ulterior, ca lipseste o echipa de fotbal pe care contam. O sa vad la televizor campionatul, poate nu si pe cel din Brazilia.

Prima data cand am inceput sa ma uit la fotbal a fost in timpul unui campionat mondial, Franta '98, aveam 10 ani. Nu pentru fotbal, ci pentru ca se confruntau tari diferite. Aveam eu o lista cu vreo 20-30 de tari care "imi placeau" si cu alea tineam. Cred ca n-are rost sa spun ca la meciul Romania-Columbia am tinut cu columbienii...deh Bogota e capitala mare. La fotbal , ca sport, am inceput sa ma uit cu adevarat de prin 2000 ... era Craiova pe primul loc dupa vreo 10 etape. Evident ca a terminat pe la mijlocul clasamentului.

Ieri s-au tras la sorti grupele si meciurile din iunie. N-a cazut Coreea de Nord cu SUA, cred ca nici n-avea cum. Poate ca se intalnesc mai tarziu, asa ca sunt fanul Coreei, nu-i mare branza sa-i bata pe portugheji si brazilieni...

Cu cine tin acum? Cu Romania! Dar se pare ca n-a fost de ajuns sa-i bata fe feroezi ca sa se califice. Acum cativa ani tineam cu Franta, tin si acum, dar mai putin. Si cu Portugalia, echipa frumoasa! Dar ideea de baza e ca tin cu tarile europene, sau mai degraba ca nu tin cu americanii, sudisti si mai ales nordisti!

Roma low cost

2009-11-29T23:30:00.001+02:00

Am revenit dupa aproape 500 de zile la Roma, de data asta pentru ceva mai mult timp si intr-un grup mai numeros. Pentru unii dintre ei parea mai degraba o plimbare prin Timisoara (cum sa te duci cu avionul cu 60 de lei dus-intors... ori e teapa ori mergem laolalta cu gainile). Pe uriasul aeroport Fiumicino zeci de soferi de microbuz sareau pe noi mai ceva ca taximetristii de la Otopeni, era super-oferta: 10 euro de persoana pana la hotel. Nu e mult tinand cont ca aeroportul e la 30 de kilometri de oras, iar trenul direct pana la Termini costa 11 euro(si n-arata bine deloc!). Partea buna e ca mai exista un tren, care opreste in mai multe statii dar pretul e la jumatate. Sau 2.9 euro daca se face un mic artificiu: cumpararea biletului pe doua bucati: Fiumicino Aeroporto-Parco Leonardo(1 euro) + Parco Leonardo-Roma Ostiense(1.9 euro). Ultima statie are legatura cu linia B a metroului roman(Piramide).

Dupa ce ne-am instalat la hotel Metro (38 e dubla, 51 tripla), am dat o tura prin zona Colosseum, iar dimineata zilei urmatoare ne-a gasit in Vatican. Fiind duminica, era slujba si lume multa, dar nu se sta mult timp la coada. Pe langa basilica, de data asta am vazut si mormintele papilor si am urcat in cupola. Daca la morminte e gratuit si putin de mers, pentru cupola se platesc 5 euri si se urca 551 de trepte pe scari stramte, rotunde si inclinate, interzise persoanelor claustrofobe sau cu probleme cardiace. Dar privelistea de sus merita, se vede toata Roma si toata tara Papei, cu frumoasele sale gradini.

Alaturi de Vatican in topul meu ramane Fontana di Trevi, pe care insa am gasit-o la fel de aglomerata. Probabil pe la 4 dimineata se merita sa-i faci o vizita. Am vazut si multe dintre impunatoarele biserici, cel mai mult mi-a placut San Paolo, e uriasa, iar intrarea laterala are o aura exotica.

Roma e orasul istoriei, cu foarte multe locuri frumoase, dar sunt si unele lucruri care pot fi imbunatatite: trenurile spre aeroport si metrourile liniei B aduc cu personalele noastre, peste tot sunt graffiti-uri (mazgalituri de prost gust), cersetorii si vanzatorii ambulanti nu sunt greu de gasit, iar traficul este asurzitor: le plac cam mult motocicletele, iar la traversarea strazilor e nevoie de ceva vigilenta chiar daca semaforul arata verde.

Promit ca...

2009-11-28T11:30:00.000+02:00

...voi petrece toata noaptea intr-un club thailandez

...voi bea o sticla de vodka intr-o zi fara noapte in Murmansk

...Vezuviul va fumega din nou, de la o textila pe care se poate distinge un caine de culoare rosie

...transsiberianul le va spinteca emblema in doua

...daca Dinamo retrogradeaza!

Promit ca...

2009-11-27T20:02:00.001+02:00

...voi dona echipamentul echipei unui copil cambodgian

...fularul albastru va fi legat de podul Golden Gate

...un mic panou cu detalii despre echipa va rasari pe marginea unui drum saharian

...voi imparti materiale promotionale alb-albastre in Siria, Liban si Iran

...voi urmari un meci al unei echipe alb-albastre din Vietnam

...voi colora un durian malaezian in culorile echipei si il voi suta in Stramtoarea Melaka

...daca Universitatea Craiova va mai castiga macar o data campionatul!

Promit ca...

2009-11-26T22:40:00.002+02:00

...le voi arbora stema in portul din Vladivostok

...voi reurmari ultimul act pe o plaja pustie din Filipine

...doi cetateni birmanezi vor scanda pentru ei

...steagul echipei va flutura pe varful Kilimanjaro

...voi negocia cumpararea unui obiect din soukul Marrakechului dand la schimb materiale cu insemnele echipei

...il voi felicita pe antrenor intr-un oras din afara Romaniei

...ma voi duce pe 10 stadioane europene pe care au jucat

...daca Unirea Urziceni castiga Liga Campionilor!

Romania in Italia

2009-11-18T22:55:00.005+02:00

Se pare ca banii doamnei Udrea se duc si pe lucruri folositoare.

Cred ca nu are rost sa pun si reclamele in romana sau afisele cu Geoana.

Miniatürk

2009-11-11T18:25:00.005+02:00

Miniatürk nu e in Sultanahmet, unde se afla principalele obiective turistice, ci la vreo 10 km distanta(in Istanbul se traduce prin 'cartierul vecin'), la capatul Cornului de Aur. Autobuzul gasit pe internet acasa s-a dovedit a fi inexistent sau, mai probabil, de negasit. Asa ca am apelat la planul B: cautarea altui autobuz care duce acolo. 47C este busul magic - pleaca din autogara Eminönü, partea nordica , merge de-a lungul Cornului pe niste stradute stramte si opreste chiar la intrarea parcului.

6 hectare si 105 cladiri la scara 1/25 fac din Miniatürk cel mai mare parc din lume de acest gen. 45 sunt din Istanbul, 45 din restul Turciei si 15 sunt din teritoriile otomane, aflate azi in afara tarii. Fiecare dintre ele are ghid audio in diferite limbi, care porneste odata ce ai trecut codul de bare al biletului prin fata masinariei. Printre constructiile reprezentate se numara: podul peste Bosfor, Aeroportul Atatürk, Stadionul Atatürk, Dome of the Rock. E si un turn de la granita cu Romania, nu i-am retinut numele. Pe langa miniaturile din aer liber, mai sunt unele acoperite, cu scene de razboi sau de viata traditionala otomana, acompaniate de sunete sugestive, precum si o mica expozitie de cristale cu atractiile orasului.

Sultanahmet

2009-10-17T12:24:00.004+03:00

Sultanahmet este centrul turistic al Istanbulului, locul in care se afla Sfanta Sofia, Moscheea Albastra, Basilica Cistern, Hipodromul, Muzeul de Arheologie si, cocotat putin mai sus, Palatul Topkapi. Asta inseamna ca aici principala si aproape singura ocupatie este turismul. Peste tot sunt hoteluri, vanzatori de orice, case de schimb, puncte de informare turistica. Punctul central al zonei este parcul dintre Sfanta Sofia si Moscheea Albastra, pe a carui iarba se asaza turci, romani, coreeni si restul natiilor pentru odihna, meditatie, pierderea timpului sau savurarea nou achizitionatei bucati de lubenita in schimbul unei lire. Aa... si pentru wireless gratuit. Numele provine de la Ahmet I care a fost tocmai sultan otoman, prin vremea de dupa Mihai Viteazu. Dupa el a fost numita si marea moschee, mult mai cunoscuta ca Moscheea Albastra.

Sfanta Sofia

Batrana biserica a fost transformata de-a lungul timpului in moschee, iar astazi este muzeu pentru a-i satisface atat pe turistii insetati dupa fotografii blitz in locuri celebre, cat si pe turcii care-si rotunjesc bugetul cu 20 de lire la fiecare 15 secunde. Caci cine ar veni in Istanbul fara sa intre in cel mai celebru monument? Nimeni. Dar parca de afara e mai impresionanta decat din interior, si mai prost intretinuta decat Moscheea Albastra, care e gratis. Pentru ca e mai veche si cu o istorie zbuciumata, dar si pentru ca turcii nu sunt crestini.

Istoria spune ca a fost construita cu aproape 1500 de ani in urma, la ordinul imparatului Iustinian, pe locul pe care mai fusesera alte doua biserici, distruse de intemperiile vremii. Timp de o mie de ani a fost cea mai mare catedrala din lume, iar la cucerirea Constantinopolului de catre oromani, in 1453, se spune ca l-a impresionat pe sultan si a ordonat sa fie transformata in moschee. O fi contribuit si faptul ca aveau de muncit serios ca sa o darame.

Moscheea Albastra

Construita fata-n fata cu Sfanta Sofia, a avut scopul de a o depasi in marime si frumusete. Daca a reusit sau nu, ramane sa hotarasca fiecare. Evident, scopul sultanului era sa se puna bine cu Allah. Sapte ani a durat constructia, iar anul urmator i-a servit acestuia ca mormant. Pe dinafara seamana cu Sfanta Sofia, numai ca e albastra si are sase minarete. In interior e bine intretinuta si decorata in tiparul moscheilor turcesti. Cei cu mirosul mai fin zic ca pute a picioare, nu stiu daca mai mult ca in alte moschei.

Basilica Cistern

O incapere subterana uriasa, de-o varsta cu Sfanta Sofia, ce servea ca sursa de apa a Constantinopolului. Racoarea si umezeala contrasteaza cu arsita de afara. E sustinuta de zeci de coloane luminate de reflectoare rosiatice, iar la baza lor inoata pestii. Apa cade si din tavan, atentand la siguranta camerelor foto si la echilibrul turistilor. Cu ceva vreme in urma a fost folosita si ca decor pentru un film de-al lui James Bond.

Muzeul de Arheologie

Iar au marit turcii taxele! Au vazut ca tot mai multi turisti ii viziteaza si s-au gandit sa profite cat pot. Taxa de 5 lire de pe internet s-a dovedit a fi dubla la poarta muzeului. Dar aici chiar nu e mare, muzeul fiind unul dintre cele mai bine dotate din lume. E impartit in 3 cladiri, dar una dintre ele de 3 ori mai mare decat celelalte doua. Printre piesele de rezistenta e sarcofagul lui Alexandru cel Mare.

Bosphorus Scenic Tour & Çamlıca Hill

2009-10-02T10:45:00.007+03:00

Pentru cei ce ajung in Istanbul croaziera pe Bosfor e aproape obligatorie. Bosforul nu e o simpla stramtoare, e sufletul Istanbulului. Datorita ei exista aceasta metropola si datorita ei s-a dezvoltat. Eu o consider cea mai importanta atractie turistica a orasului. Vapoarele pleaca de la Eminönü, imediat in dreapta podului Galata, si timp de o ora si jumatate strabat intreaga stramtoare pana la intrarea in Marea Neagra. Din cand in cand vaporul opreste cand pe dreapta, cand pe stanga pentru un scurt schimb de pasageri. Dar majoritatea merg pana la capat de linie, la Anadolu Kavağı - un mic port pescaresc pe partea asiatica (e locul unde am pus pentru prima data piciorul in Asia), cu o cetate cocotata pe deal, de unde privelistea asupra Bosforului si Marii Negre e foarte frumoasa.

Peste cateva ore am luat vaporul de intoarcere si de data asta am coborat la Beşiktaş pentru a lua autobuzul 129T care ne-a dus din nou in Asia, de data asta traversand podul peste Bosfor. Am coborat la statia numita Çamlıca si am inceput urcusul pentru a ajunge in varf, la 250 m deasupra Bosforului, printre parcuri si antene. Aici multa lume la iarba verde, dar majoritatea turci, nu e o zona tocmai populara printre turistii straini, ca de altfel mai toata partea asiatica a Istanbulului.

Grand Bazaar & Spice Bazaar

2009-09-09T11:53:00.005+03:00

Istanbulul este celebru pentru bazarele sale. Aici gasesti tot ce ai visat si tot ce nu ai visat la preturi mai mici sau mai mari, in functie de cat de bun negociator esti. Nu de putine ori ti se cere un pret de cel putin 5 ori mai mare decat cel normal, asa ca sa faci cumparaturi in Istanbul nu e tocmai simplu. Dar Marele Bazar e o atractie turistica in sine, nu te duci acolo doar sa faci cumparaturi. E mai ieftin sa cumperi de pe stradutele adiacente. Duminica Malele Bazar e inchis, iar in restul zilelor se inchide la 18:30. Ce ramane dupa ora asta pe strazi e greu de imaginat: gunoaie ... munti de gunoaie. Dar pana dimineata dispar, le strang in saci de 3 metri si le cara cu camioanele.

Bazarul Egiptean sau Spice Bazaar este mai mic, aproape de Eminonu, si e plin de mirodenii, munti de rahat si 100 de sortimente de ceai.

Bazarul reprezinta poate cea mai orientala parte a Istanbulului, un oras foarte turistic si occidentalizat. Comparat cu Marrakech, nu prea au nimic in comun, sunt total diferite.

Dolmabahçe Sarayi

2009-09-08T13:10:00.004+03:00

Dolmabahçe Sarayi, uneori comparat cu Palatul Versailles, este una dintre atractiile de top ale Istanbulului. Asezat chiar pe malul Bosforului, palatul (sarayi inseamna palat in turca) are 285 de incaperi, iar intr-una dintre ele se gaseste cel mai mare candelabru din Europa. Din 1864, cand a fost construit, a devenit resedinta sultanilor turci, dar si a mult slavitului Atatürk (incaperea in care si-a dat duhul e la mare cinste) - primul presedinte al lor si fondatorul Turciei moderne. E un fel de zeu in Turcia, cele mai mari constructii ale Turciei se numesc Atatürk, are statui si monumente in toata tara, iar Youtubul nu functioneaza in Turcia pentru ca cineva a indraznit sa puna materiale jignitoare la adresa tatucului turcilor. Daca e cineva interesat poate citi istoria sa si a Turciei moderne, povestita hazliu, aici. Dar sa revenim la Dolmabahçe. Am ajuns pe la 10 la portile palatului si ne-am asezat la o coada mare si serpuita ca sa luam bilete. In fiecare zi au un numar limitat de bilete; cand ne-am instalat la coada mai erau vreo 1400. Dupa o ora si jumatate, cand am ajuns in sfarsit la ghiseu, mai erau 700 - desi cred ca nu erau mai mult de 2-300 de persoane inaintea noastra la inceput. Unde s-au evaporat restul - nu stiu, dar important e ca aveam bilet: 20 de lire pentru palat+harem, fotografiatul interzis. Pentru studenti costa doar o lira dar legitimatia mea romaneasca nu prea e buna la nimic - trebuia internationala.

Odata intrati in palat am admirat putin gradinile si apoi ne-am asezat la o alta coada, mai mica, ne-am incaltat in pungi, si timp de 50 de minute am vizitat incaperile ghidati de un turc vorbitor de o engleza cam stricata.

50 de minute pentru Dolmabahçe inseamna o continua miscare si cateva priviri aruncate in fiecare camera, dar tinand cont de numarul mare de turisti, ii inteleg.

Ultima incapere vizitata: marea surpriza cu candelabrul de 4.5 tone, dupa care am inconjurat palatul printre brazi si bambusi, am luat o pauza de çai - se pronunta ca la noi, sunt ceva cuvinte turcesti identice cu cele romanesti - si am intrat in Harem, dupa ce ne-am tunat din nou cu pungi. Timp de vizitare: 20 de minute, ca doar e mai mic. Haremul este partea palatului in care se afla locuintele sultanului si ale apropiatilor acestuia. Bineinteles, cu multe sotii si concubine.

Cappadocia - Moonlight Shadow

2009-08-31T20:58:00.000+03:00

Multi cai frumosi

2009-08-27T09:30:00.000+03:00

The Land of Beautiful Horses - aceasta e semnificatia numelui Cappadocia.

In tara lui "A fost odata..."

2009-08-24T15:48:00.011+03:00

           Povestea incepe demult, tare demult, cand nu erau nici oameni, nici basme si nici zane. Cu milioane de ani in urma, vulcanii ce domina platoul Anatoliei au erupt, imprastiind in jurul lor cantitati mari de roca din maruntaiele Pamantului. Peisajul dezolant de atunci a fost modificat e catre timp, aceasta entitate misterioasa care face si desface fara intrerupere. Uneltele sale au fost apa, vantul si ploaia, iar rezultatul il reprezinta nenumaratele opere de arta ce pot fi azi admirate intr-o regiune numita Cappadocia. Natura… ce artist desavarsit! Dar priviti!… nu doar natura a lucrat aici! Aceste roci cu forme ciudate sunt goale pe dinauntru, au usi, au ferestre… omul si-a facut simtita prezenta si aici. De mii de ani le folosesc ca locuinte si adaposturi impotriva dusmanilor. Au construit chiar si biserici in ele, au sapat orase subterane. Ce rost avea sa-si construiasca alte case cand le aveau gata facute? Roca fiind usor de sculptat, dar in acelasi timp rezistenta, a fost ideala pentru construirea locuintelor. Aceste formatiuni ciudate au primit de la localnici denumirea de fairy chimney. Unele au palarie, aratand ca niste ciuperci. Partea e sus, palaria, este formata dintr-o roca mai dura care s-a erodat mai greu decat partea de jos, din roca mai moale.
           Daca basmele au un loc unde s-au nascut, acela trebuie sa fi fost Cappadocia. Doar aici te plimbi in voie printre casute fermecate, fiecare cu alta forma, legate de poteci albe si inconjurate de iarba galbena, arsa de soare, pomi fructiferi si vita-de-vie din care poti sa te servesti in voie. Poti sa-ti iei zborul, sa privesti de sus vaile magice, si asta doar la o simpla atingere a baghetei. Aici te trezesti putin la realitate pentru ca pe post de bagheta sta portofelul. Il golesti de 120 de euro si continui basmul. Te urci intr-unul din multele baloane si admiri din cer opera naturii. Se spune ca e una dintre cele mai bune zone din lume sa te dai cu balonul.
           Desi o minune a naturii, Cappadocia este putin cunoscuta publicului larg. Nu stiu daca am intalnit doua persoane care sa fi auzit de ea. Si eu am aflat destul de recent, odata cu aparitia primului numar de National Geographic Traveler, unde era descrisa situatia siturilor din patrimoniul UNESCO. Am dat search pe Google, am survolat zona cu Google Earth si am hotarat ca trebuie sa merg acolo.
           Dupa patru zile de hoinareala prin Istanbul m-am imbarcat cu Mita in feribotul ce avea ca destinatie continentul vecin. Trenul nostru, Fatih Expres, era tras pe peronul impozantei gari Haydarpasa cu mult timp inainte de ora plecarii. Face sub 8 ore pana la Ankara, fiind cel mai rapid daca nu-l socotim si pe cel de mare viteza, aflat inca in constrictie (momentan circula doar intre Eskişehir si Ankara). Avand Balkan Flexi Pass, n-am mai platit nimic, am facut doar rezervarea de loc, care e gratuita in Turcia. In tren: nelipsitul vanzator de ceai, scaune pullman, mult loc la picioare, totusi e cam greu de dormit, dar timpul a trecut repede si dupa o intarziere de cateva zeci de minute ne-am trezit a doua zi dimineata in Ankara cautand statia de metrou Ulus. Sistemul subteran al capitalei are doua linii, dar se afla in expansiune, iar la capatul liniei verzi, numita Ankary, se gaseste uriasa autogara de unde pleaca autobuze spre toate colturile Turciei. Am ochit ghiseul nr. 50, am luat bilete spre Göreme, iar la 9:00 paraseam Ankara pentru a patrunde in adancul Anatoliei. Lacul sarat Tuz pe dreapta, dealurile cu iarba uscata pe stanga au fost privelistile oferite pe parcursul urmatoarelor patru ore. Din cand in cand, palcuri de case saracacioase cu nelipsitele antene prin satelit.
           Ajunsi la Nevsehir, ne-am transferat intr-un microbuz pentru ultimii 10 km, pana in Göreme. Göreme e un orasel micut, plin de locuri de cazare si de turisti din toate colturile lumii. Probabil e un fel de Siem Reap al Cappadociei, la o alta scara. Daca vrei sa vezi Cappadocia aici e locul ideal sa te cazezi. E perfect integrat in peisajul local, are mai multe fairy chimney-uri decat case obisnuite si se afla aproape de cele mai frumoase vai ale Cappadociei.
           Gazda noastra: Anatolian Cave Pension. L-am sunat pe Bekir, patronul, sa vina sa ne ia din statia de autobuz si dupa ce ne-a dat explicatii asupra regiunii si ne-a inmanat o harta, ne-a condus in pestera noastra. Afara – caldura mare (38 °C), inauntru – frig bocna (15 °C), ne inveleam cu plapuma. Usa de la baie, cam rabatabila, dusul, cam fantana arteziana, priza, cu matele pe-afara, dar la pretul platit si atmosfera traditionala, cazarea perfecta.
           Dupa un pui de somn si o plimbare prin imprejurimi, ne-am refugiat seara la un internet café. Pica curentul din 5 in 5 minute, dar patronul era vesel, canta la tobe, iar Hagi era favoritul sau.
           A doua zi, dupa ce am servit cel mai bun mic dejun din regiune – asa se lauda patronul – am plecat intr-un tur de o zi , 60 TRY. Include ghid profesionist, transport, intrari la obiective si masa de pranz. Prima oprire – pe un deal pentru fotografii japoneze; noi n-aveam nici un japonez in grup, spaniolii si italienii erau majoritari.
           Dupa multe zeci de kilometri am ajuns in valea raului Ihlara unde am facut trekking 3.5 km. Este un canion lung de 14 km, cu stanci spectaculoase.
           Manastirea Selime este de fapt un complex de manastiri, temple si probabil locuinte. Ne-am catarat usor pana spre partea superioara. Desi la prima vedere rocile din aceasta regiune par faramicioase si alunecoase, in realitate sunt destul de dure si te poti catara destul de usor pe ele.
           Orasul subteran Derinkuyu este capul de afis al turului. Sunt multe orase subterane in Cappadocia, dar acesta este cel mai mare. Are 8 niveluri care se viziteaza, se coboara pana la 55 m sub pamant pe niste scari stramte pe care trebuie sa mergi aplecat. Dar gaura de ventilatie coboara la peste 80 m sub pamant, existand si alte niveluri neaccesibile vizitatorilor, sau care asteapta sa fie descoperite. Construit ca un labirint pentru a-i deruta pe dusmanii ce reuseau sa patrunda inauntru, orasul putea adaposti cel putin 1000 de oameni. Un tunel secret, lung de 9 km, facea legatura cu un alt oras subteran, iar in caz ca unul dintre ele era amenintat de dusmani, populatia putea fugi in celalalt. Biletul de intrare costa 15 TRY, dar pentru grupuri organizate e 7.5 TRY. La suprafata, multi vanzatori de suveniruri, mai ieftine decat in Goreme. M-am intors acasa cu o plasa de “pietroaie”, pentru care am platit mai putin de 5 euro.
           La intoarcere am trecut pe langa Castelul Uchisar, un castel de-al locului: un munte de stanca in care au fost scobite o multime de locuinte, si ne-am oprit cateva minute pentru fotografii la Pigeon Valley.
           La 18:30 eram inapoi in Göreme, de unde am luat-o pe jos in partea opusa, in directia muzeului in aer liber, unde am facut o scurta catarare printre casute si am urmarit apusul asupra imparatiei.
           Ziua urmatoare ne-am lasat rucsacele la receptie si am pornit spre Rose Valley. Aici rocile sunt rosii, si sunt multe. Incredibila priveliste! Cappadocia e o minune a naturii, si ce face natura nu va putea face omul niciodata, nu-i asa?

La ora 14 asteptam autobuzul de Ankara. Peste 55 de ore urma sa fim acasa. Dintre care 4 in Ankara si 14 in Istanbul. Restul pe drum. Dar sunt si avantaje. Unul dintre ele e ca acum toate drumurile mi se par scurte.

Cum ajungi in Cappadocia?

Nimic mai simplu! Rotesti de trei ori bagheta fermecata, rostesti cuvintele magice si intr-o clipa vei fi teleportat in tara basmelor. Daca ai pierdut bagheta sau ai uitat cuvintele, nu te speria, mai ai o solutie: varianta pamanteana. In primul rand gasesti o cale sa ajungi la Istanbul. Daca nu te pierzi prin Marele Bazar si scapi de tentatia palatelor otomane, te vei indrepta fie spre aeroport, fie spre gara, fie spre autogara.

Cu avionul

Istanbulul are doua aeroporturi principale: Ataturk – in partea europeana si Sabiha Gökçen – in partea asiatica. Daca zbori cu Turkish iei metroul spre Ataturk. Dar mai bine iei un low cost de pe Sabiha Gökçen. Pegasus Air zboara spre Kayseri cu tarife incepand de la 40 TRY. Intre aeroportul din Kayseri si Göreme e un autobuz direct care costa 17 TRY. Daca avionul ajunge tarziu, autobuzul nu mai circula, dar majoritatea hotelurilor din Cappadocia asigura transferuri private la preturi rezonabile. Un alt aeroport ce deserveste regiunea este cel din Nevsehir.

Cu trenul

Nu exista tren direct spre Cappadocia. Sistemul feroviar turc nu este foarte extins, iar principalul mijloc de transport este autobuzul. Totusi se poate folosi o combinatie de tren+autobuz. Noi am folosit varianta trenului de noapte pana la Ankara + metrou intre gara si autogara + autobuz intre Ankara si Göreme (25 TRY, 4 - 4.5 ore). Se mai poate lua trenul pana la Kayseri si de acolo autobuzul, dar e mai complicat pentru ca intre gara si autogara din Kayseri e ceva distanta. Trenurile pleaca din gara asiatica, Haydarpasa, la care se ajunge luand feribotul transcontinental intre Eminönü si Karaköy.

Cu autobuzul

Face 12 ore din Istanbul si costa 50 TRY. Sunt autobuze care pleaca seara si ajung a doua zi dimineata. Sunt autocare noi, cu aer conditionat si serviciu de bord.

Give money, get visa!

2009-08-02T22:12:00.007+03:00

No money, no visa!

Dupa 24 de ore de mers cu trenul am ajuns pe malul Bosforului. CFR-ul ar fi avut alte planuri cu noi: trenul Craiova-Bucureşti a avut ıntarzıere 90 de minute dın motiv de locomotıva strıcata. Pana la urma am ajuns ın Gara de Nord cu 30 de mınute inaınte de plecare sı ne-am imbarcat intr-un vagon turcesc, nu foarte plin, nu acelaşi lucru putandu-se spune despre compartimentul nostru, pe care l-am impartit cu 4 olandezi, plecati hai-hui prin Europa cu un abonament Interrail. In toiul noptii a trebuit sa ne dam jos din tren, sa scoatem banii si sa luam viza.

Azi mi-am dat seama ca Istanbulul e urias, nu ar ajunge nıci 2 saptamani ca sa-l vizitezi, si asta doar locurile maı importante. Azi am intrat pentru prima data intr-o moschee, dar nu in uriasa Moschee Albastra. Pe ea si pe la fel de impunatoarea Hagia Sophia le lasam pe zilele urmatoare.

Cateva poze facute astazi:

Ready to go!

2009-07-23T18:52:00.003+03:00

Ryanair Rulz

2009-07-14T12:15:00.005+03:00

Sa fie criza de vina? Concurenta? Probabil amandoua, dar chiar si asa Ryanair e sub orice critica! Una dintre cele mai mari si mai ieftine companii din Europa face anunturi-soc, in scop publicitar, dar si oferte-soc. Mai acum cateva luni propuneau sa se introduca taxa de folosire a toaletei in avion, iar acum au gasit una si mai si: calatoritul in picioare. Probabil nu vor pune niciodata in aplicare asa ceva, dar e o metoda foarte buna de a-si face publicitate gratis. Nush cum au facut mai acum ceva timp, ca au dibuit-o pe regina Spaniei printre pasageri. Au folosit asta in scop publicitar de i-a dat regina in judecata.

Dar ce publicitate mai buna e decat cea oferita de pretul biletelor? Aproape intotdeauna gasesti oferte sub 10 euro, iar de multe ori cu 1 euro sau 0.01 euro (adica gratis). Nu sunt rare si nici greu de gasit. Un exemplu: vrei sa ajungi la Paris? Poti sa iei Taromul, dar te costa vreo 3-400 de euro. Sau poti sa iei trenul pana la Constanta, mai vezi si marea ca bonus. De aici Ryanair zboara la Bologna si Pisa. Alegi Bologna acum (pentru ca acum sunt oferte pt Bologna, dar altadata poate Pisa e mai convenabila), stai o zi aici (un alt bonus: aeroportul e aproape de oras si e ieftin de ajuns), iar a doua zi fugi la Paris. Stai 5 zile, ca sa ai timp sa vezi tot. Te poti intoarce la Bologna, sau gasesti o alta combinatie ieftina, si inapoi la Constanta. Cele 4 zboruri te-au costat doar 4 euro. Traiasca Ryanair!

P.S. Perioada aleasa ca exemplu: 23-30 septembrie.

Sfârşit de sesiune

2009-07-04T13:07:00.002+03:00